Copiii ar putea avea până la urmă dreptate: temele sunt nasoale

Odată cu începerea unui nou an şcolar, elevii se aşază din nou cu nerăbdare la locurile lor, strecurându-se printr-un morman de caiete şi fişe de lucru. Iar acest lucru se întâmplă după școală, atunci când întorc acasă. Un nou studiu confirmă ceea ce copiii şi părinţii ştiu deja: moda „standardelor mai stricte” înseamnă mai multe şi mai multe teme pentru copii din ce în ce mai mici.

În urmă cu câţiva ani, am aflat că procentul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani care aveau teme de făcut a crescut de la 34%, cât era în anul 1981, la 58%, în 1997, şi că timpul săptămânal alocat studiului s-a dublat în aceeaşi perioadă (date valabile pentru SUA n.r.).
Profesorul Sandra Hofferth de la Universitatea din Maryland a prezentat luna trecută (august 2006 n.r.), o actualizare a acestui studiu. Acum, proporţia copiilor de vârstă mică ce au avut de făcut teme într-o anumită zi a urcat până la 64%, iar cantitatea de timp alocată efectuării acestora s-a mărit cu încă o treime. Volumul de muncă destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani este acum echivalent cu cel pentru copiii din grupa 9-12 ani. Să nu mai vorbim despre cantitatea de teme pe care o au de făcut cei de la liceu.
Ceea ce ne arată cercetarea respectivă despre povara tot mai mare a temelor pentru acasă este deranjant. Foarte important este şi ceea ce nu ne arată cercetarea: dacă temele sunt necesare sau benefice. Ştim cu toţii de existenţa stresului din ziua de azi şi de epuizare, de problemele din familie şi de lipsa de timp a copiilor pentru a face alte lucruri. („Copii noştri nu mai au copilărie”, se plângea o mamă.) Dar noi ne convingem pe noi înşine că totul are un rost până la urmă, pentru că temele cresc gradul de reuşită, de realizare, îi învaţă pe copii să fie independenţi şi să deprindă obiceiuri bune de muncă, îi ajută să devină nişte învăţăcei de succes.
Studiile nu ne arată nimic concret
Pardoxal, nu există, pur şi simplu, date concrete pentru a sprijini aceste convingeri:
– Nu există nici o dovadă că temele oferă vreun beneficiu în ciclul primar. Chiar dacă privim rezultatele testelor standardizate drept o măsură utilă (deşi eu nu le văd aşa), la această vârstă temele nu sunt asociate cu obţinerea unor note mai mari. Singurul efect care apare, într-adevăr, este atitudinea negativă din partea elevilor care primesc mai multe sarcini de făcut.
– În liceu, unele studii relevă o legătură între teme şi rezultatele testelor (sau notele din catalog), dar această legătură este, de obicei, destul de mică şi are tendinţa de a dispărea, atunci când în ecuaţie intră controale statistice mai sofisticate. Mai mult decât atât, nu există nici o dovadă că nivelul mai mare de reuşită se datorează temelor, chiar şi atunci când apare o legătură între acestea.
– Comparaţiile internaţionale nu oferă nicio garanţie. În descrierea rezultatelor unei analize îndreptate asupra performanţelor unor elevi din 50 de ţări, care a fost publicată anul trecut (2005 n.r.), cercetătorii David Baker şi Gerald Letendre de la Universitatea de Stat din Pennsylvania au spus: „Nu numai că n-am reuşit să găsim vreo legătură pozitivă”, dar „corelaţiile per ansamblu între reuşita elevului mediu la nivel naţional şi media naţională [de teme pentru acasă]. . . sunt în totalitate negative”.
– În cele din urmă, nici măcar un singur studiu n-a stat la baza afirmaţiei că temele îi fac pe copii să deprindă obiceiuri bune de muncă sau să dezvolte trăsături de caracter pozitive, cum ar fi autodisciplina şi independenţa. Aceste ipoteze ar putea fi descrise drept mituri urbane, dacă n-ar fi luate încă în serios în zonele suburbane şi în cele rurale.
Pe scurt, cercetarea nu ne oferă nici un motiv să credem că elevii ar fi în dezavantaj dacă ar primi mult mai puţine teme sau poate chiar deloc. Iar exemplele pe care le-am auzit de la profesorii şi şcolile care au eliminat temele pentru acasă, dar ai căror elevi au rezultate strălucite, păstrându-şi, în acelaşi timp, entuziasmul pentru studiu, oferă alt fel de mărturii.
Cu toate astea, să zicem doar că şcolile respective sunt în minoritate. Regula e ca temele să fie atribuite nu numai atunci când profesorul crede că ele ar putea fi de ajutor, dar şi în funcţie de un program regulat, stabilit cu mult timp înainte. Iar cantitatea de teme creşte cel mai rapid la copiii mai mici, cateogria unde cercetarea n-a furnizat puţine informaţii, dar, de fapt, nu a furnizat niciun fel de informaţii, pentru că acestea nu există.
A sosit vremea ca noi să nu mai credem în beneficiile inerente ale temelor. În loc să ne limităm la întrebări periferice de genul „Ce-ar trebui să-i unească pe copii?” ,„Sunt x minute suficiente pentru efectuarea acestei teme?”, ar trebui să ne întrebăm ce contează cu adevărat: tipul acesta de teme pentru acasă pe care-l primesc copiii noştri are vreo importanţă cât de mică? Ce dovezi există pentru a demonstra că temele de zi cu zi sunt necesare pentru a-i face pe copii să gândească mai bine sau să fie mai preocupaţi de studiu?
Şi încă ceva: ce se întâmplă dacă, după ce au petrecut şase sau şapte ore pe zi la şcoală, îi lăsăm după-amiezile şi serile să fie pur şi simplu copii?
 
Copyright: USA Today/2006, traducere de Raluca Dumitrică cu permisiunea lui Alfie Kohn. Articolul original a apărut aici.