Astăzi, 5 decembrie, este Ziua Internațională a Voluntarilor. Tinerilor din comunitatea noastră le place să se implice cu tot sufletul în proiecte de voluntariat, așa că i-am provocat să scrie pe blogul nostru despre experiențele care le-au umplut inima de bucurie și de prieteni noi. 

Voluntariatul, pentru mine, reprezintă o detașare de viața cotidiană.

În zilele în care mă simt deprimată, dar urmează să particip la un eveniment, starea mea este influențată întotdeauna în bine. Pentru unii oameni, acest sentiment apare după un antrenament la sală. Doza mea de serotonină, însă, apare după un eveniment de voluntariat.

Dezvoltarea mea personală își are rădăcinile în activitățile de voluntariat. De la task-urile de la diverse concerte, până la managementul problemelor cu publicul, toate acestea m-au învățat că sunt în stare de mai mult decât îmi propun. Mi-am dezvoltat comunicarea și anumite skill-uri prin interacțiunea constantă cu oamenii și devotamentul în a învăța lucruri noi.

Dintre evenimentele de tip cross caritabil, concerte, festivaluri și cele caritabile cu activitate directă, la care am participat până acum, nu aș putea alege unul singur pe care să îl evidențiez. Am regăsit atât provocări, cât și oportunități în fiecare eveniment la care am participat. Totuși, aș putea realiza un top 3 al evenimentelor pe care nu o să le uit și pe care le povestesc cu drag celor din jur. Precizez că este un criteriu temporal, cel al ordinii evenimentelor.

Primul este concertul Bon Jovi in 2019, la care am participat ca voluntar la Brigada de Voluntari.

În cadrul acestui concert, am primit îndatoriri de la biroul oficial, care se ocupa de toată activitatea din backstage. Am comunicat direct cu acești coordonatori, pentru o bună organizare și desfășurare a evenimentului. Fiind o fire descurcăreață, am fost „ucenicul” de bază. Am învățat pe moment diverse lucruri pe care le-am pus în aplicare pe parcursul zilelor de pre-producție și în ziua concertului. Am discutat inclusiv cu organizatorii, au fost câteva zile solicitante, dar am văzut ce este în spatele unui eveniment atât de important.

voluntariat
Pregătiți de concertul Bon Jovi

Pe al doilea loc este evenimentul „Crăciun Pentru Toți”, din iarna anului 2019, realizat de Comisia de Sănătate și Sprijin Social a Forumului Elevilor Bucureșteni*, în colaborare cu Centrul pentru Seniori al Municipiului București. Fiind președinta comisiei, schița evenimentului a fost concepută de mine și membrii comisiei. Am reprezentat-o apoi într-o ședință cu directorul general de atunci al Centrului pentru Seniori, Alexandra Dobre. Ideea originală a fost aceea de a oferi momente artistice de neuitat și cadouri persoanelor vârstnice din azilurile de bătrâni din București, pe parcursul unei săptămâni. În cadrul acestei colaborări, am reușit să ajungem la „Centrul Rezidenţial pentru Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor Dependente, Berceni”, cu daruri și ornamente realizate de Centrul pentru Seniori al Municipiului București. 

A fost, într-adevăr, o experiență unică, să conversăm cu persoane cu anumite deficiențe și să le aflăm o mică parte din povești.

După ce am plecat, am rămas cu gândul la ei și mi-am propus să fac din această activitate un eveniment care să se desfășoare cât mai des. Nu după mult timp, această idee a fost pusă în așteptare de începerea pandemiei. Posibilitatea de a-i revedea este încă necunoscută, dar aștept să văd cum decurg lucrurile. Totuși, sunt sigură că ne vom reîntâlni cât de curând posibil, în condiții optime.

Al treilea eveniment, cel mai recent, se numește „Sub Cerul Liber” și este organizat de Asociația Intercalat, în fiecare joi. Acesta se desfășoară în Parcul Colțea și constă în distribuirea donațiilor și a unei mese calde persoanelor fără adăpost sau cu posibilități financiare reduse. Am început acest voluntariat în mai 2021 și particip cât de des îmi permite programul, pentru a oferi o mână de ajutor. 

voluntariat
La cumpărături pentru evenimentele caritabile

Deși pare un eveniment simplu, este o interacțiune săptămânală în care se creează relații deosebite între voluntari și oameni cu vieți dificile. Prin toate aceste activități, oamenii fără adăpost au posibilitatea de a împărtăși anumite idei și sentimente cu voluntarii. Poate fi un voluntariat temporar, însă odată ce se creează această conexiune, ajungi să-i cunoști, să le afli problemele prin care trec și modul lor de a supraviețui, nu te mai poți retrage emoțional.

Așadar, acestea sunt câteva dintre evenimentele la care am participat ca voluntar, prin intermediul a diferite ONG-uri. Au contribuit substanțial la caracterul meu și încă au un impact deosebit asupra deciziilor pe care le iau în continuare. Dacă ți-am captat atenția, te poți înscrie și tu ca voluntar în aceste ONG-uri din care am făcut și parte:

Nu te-am convins încă? Atunci ți-am pregătit un top cu 10 motive pentru care merită să fii voluntar:

1. Experiența

Poate părea vag, însă depinde de la eveniment la eveniment ce atribuții ai și cu ce skill-uri rămâi după.

2. Oamenii

Întotdeauna la voluntariat vei întâlni persoane cu idei asemănătoare, care susțin cauze comune și cu care poți rezona foarte ușor.

3. În cazul concertelor, poți rămâne după tură să asculți cântărețul/trupa respectivă

Uneori este posibil ca pentru un anumit număr de ture făcute să poți primi un bilet gratuit. (vezi Brigada de Voluntari)

4. În cazul evenimentelor caritabile – fapta pe care o faci

Deseori evenimentele de acest gen se axează pe ajutorarea persoanelor cu posibilități reduse. Prin ajutorul pe care îl aduci tu ca voluntar, poți aduce un strop de speranță familiilor mai puțin norocoase.

5. Organizarea

Poți vedea cum se realizează un eveniment de la 0 sau cum poți contribui la desfășurarea optimă a unui concert / festival.

6. Prietenii

Mai sus am menționat oamenii, însă nu cu toți oamenii cu care interacționezi vei rămâne în relații de lungă durată. Totuși, poți găsi câteva persoane cu care să te înțelegi extrem de bine și de care vei fi inseparabil, mai târziu.

voluntariat
Cu prietenii de la Interact Atheneum
7. Conversațiile

Întotdeauna am fost de părere că poți învăța ceva de la fiecare persoană cu care interacționezi. Astfel, având întotdeauna urechile ciulite, poți afla tips & tricks de la alți voluntari, coordonatori.

8. Feedback-ul

Fie că te felicită coordonatorul tău, că se oprește o persoană să-ți transmită un gând bun, că postează oamenii pe rețelele de socializare despre cât de bine s-au simțit, toate acestea și multe alte situații reprezintă o confirmare pentru munca ta. Arată că ești parte dintr-un total, care a realizat un eveniment reușit.

9. Lucrul în echipă

Când faci parte dintr-o echipă este necesar să știi să comunici activ cu coechipierii tăi. Iar ce loc este mai bun pentru asta, decât la voluntariat? Abordează voluntariatul ca pe o simulare a unor situații reale cu care te poți întâlni în viață.

10. Adeverințe de implicare

Acestea sunt deseori o necesitate în câmpul muncii. Multe firme și asociații vor să îți vadă implicarea din trecut, pe baza căreia ți-ai scris competențele din CV. Astfel, le poți dovedi prima oară prin prezentarea diplomelor, iar apoi practic, la locul de muncă.

Diplome primite de la Forumul Elevilor Bucureșteni

Sper că acum te-am convins și ești pregătit să te implici!

Și cum ar spune cei de la HR Brigada de Voluntari:

Nu vrei să vii cu noi?

Semnat,

Elena Mincu,

elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Jean Monnet” București

 

* Forumul Elevilor Bucureșteni a fost un proiect realizat de Centrul Municipal pentru Dialog București, cu suportul Primăriei Municipiului București. Activitatea acestuia s-a desfășurat în decursul a 2 ani (2019 – 2021) și nu există date concrete care să confirme că se va mai derula în viitor.

Author

Write A Comment