Echipa Adservio vă trimite în dar sărbători de iarnă frumoase, liniștite și relaxante. Sperăm ca noul an să fie de nota 10, cu forțe proaspete și idei inovatoare pentru a îmbunătăți educația! Dacă ne uităm în urmă, pare că a fost un an care a trecut foarte repede. Dar dacă ne luăm puțin timp, ne vom da seama că cele 12 luni au fost încărcate cu multe evenimente, reușite și mai ales, lecții.

 

Suntem bucuroși că școlile din comunitatea noastră s-au adaptat rapid și au răspuns provocărilor cu creativitate și determinare, într-un mediu în continuă schimbare. De asemenea, recunoașterea școlilor cu care colaborăm și impactul pozitiv pe care l-am avut asupra comunităților educaționale sunt motive de mândrie pentru noi. 

 

Anul acesta am împlinit 15 ani de când am început digitalizarea educației în România. Iată cum a fost 2023 pentru noi:

 

1. Ne-am mărit echipa cu oameni pasionați de EdTech, alături de care am reușit să aducem la viață noi proiecte dedicate educației.

 

2. Am dezvoltat un nou produs dedicat următorului nivel de educație: platforma Adservio pentru Universități. Astfel, am găsit parteneri de încredere în universitățile care au implementat deja soluția și care ne oferă constant idei de îmbunătățire.

 

3. Am îmbunătățit modulul Admitere, prin care ne propunem să acoperim nevoile a două grupuri importante:

  • Elevii de liceu care își doresc să aibă într-un singur loc toate informațiile despre admiterea la Universități; 
  • Universitățile care au nevoie de o soluție completă pentru desfășurarea sesiunilor de admitere.

 

4. Am dezvoltat modului de Facturi & Plăți, care completează setul de beneficii utile pe care le oferim grădinițelor și școlilor private.

 

5. Am actualizat designul aplicației, care le permite utilizatorilor să acceseze mai intuitiv platforma.

 

6. Ne-a făcut onoare să premiem 4 directori finaliști la Gala AVE care utilizau deja Adservio pentru digitalizarea școlilor lor.

 

7. Am continuat să fim cea mai populară platformă în programul de pilotare exclusivă a catalogului electronic.

 

8. Aproximativ 74.000 de elevi noi se bucură din anul 2023 de beneficiile digitalizării prin Adservio, alături de părinții și profesorii școlilor în care învață.

 

9. Am susținut școli rurale, dezavantajate, prin programul nostru de CSR – 8 școli au continuat să primească gratuit Adservio – în total ajutăm 3.581 elevi din mediul rural să aibă acces la educație modernă, digitală.

 

10. Am participat ca expozanți cu stand propriu la cel mai mare târg din lume pe tema educației și tehnologiei – BETT 2023, unde am reușit să ne creăm conexiuni internaționale. 

 

Sperăm ca anul 2024 să ne aducă și mai multă energie și motivație pentru a explora oportunitățile din educație. Ne bucurăm că suntem parteneri în digitalizare și vă mulțumim pentru toată susținerea dumneavoastră!

Author

Scrie un comentariu