Vara şi examenele ei

Pentru adolescenţi, vara este, de regulă, începutul mult aşteptatei vacanţe, iar pentru părinţi, ea înseamnă repetarea întrebării cum să le ofere copiilor o vacanţă frumoasă. Numai că, pentru unii adolescenţi, vacanţa de vară vine la un moment dat cu stres şi anxietate, anume atunci când înseamnă perioada examenelor de capacitate, de bacalaureat sau de admitere la facultate.
Toată tensiunea emoţională a copiilor este preluată şi uneori chiar intensificată de părinţi. Ceea ce nu îi ajută deloc pe adolescenţi. Părinţii ar trebui să-i ajute să se relaxeze, să nu îşi piardă încrederea în ei, să îi susţină mai mult ca oricând. Această susţinere are un rol important şi înaintea examenelor, dar mai ales până la sau după aflarea rezultatelor.
Zilele de aşteptare până la aflarea rezultatelor sunt un coşmar pentru toţi membrii familiei. Orele trec foarte greu, la fel şi zilele. Tensiunea devine insuportabilă. Ziua afişării examenelor este vazută drept ziua care decide viaţa unui adolescent. Cele două situaţii posibile, succesul sau eşecul, sunt subiectele intens discutate în fiecare familie şi, legat de ele, sunt dezvoltate tot felul de scenarii. Atmosfera din familie este afectată în totalitate. Adolescenţii tind să se refugieze în camerele lor, sau în grupul de prieteni sau colegi, unde se pot linişti un pic şi unde se simt mai înţeleşi sau acceptaţi, fără discuţiile repetate despre cum au rezolvat anumite subiecte de la examen. Părinţii trebuie să le îngăduie această stare de retragere şi să fie langa ei, cu delicateţe. Un lucru util ar fi ca părinţii să îşi amintească tot ce au simţit ei la primul lor eşec, şi să empatizeze cu copiii lor. Să relaxeze atmosfera de acasă, să nu discute mereu şi mereu despre şcoală sau despre examen, pentru că adolescentul nu este numai elev, ci o fiinţă cu multe alte calităţi şi are multe faţete ale personalităţii sale care îi dau valoare şi unicitate.
Când rezultatele sunt afişate, lumea parcă începe să se împartă în două: lumea celor fericiţi, victorioşi sau norocoşi, şi lumea celor nefericiţi, incapabili sau ghinionişti. Şi indiferent de cât de “liniştită” a fost atmofera până atunci, în acele momente, după afişarea rezultatelor, se revarsă emoţiile şi stările reprimate, mai mult ca niciodată. Dacă examenul este luat, succesul va fi sărbătorit, iar adolescentul lăudat şi răsplătit, şi totul e bine. Dacă nu, începe o fază încărcată cu cele mai negative stări emoţionale: ruşine, vinovăţie, teamă, tristeţe din partea adolescentului, şi dezamăgire, acuze, învinuiri şi furie din partea părinţilor. În foarte multe familii, ideea eşecului este ca un stigmat. De parcă nimic din tot ce a fost în evoluţia şcolară a copilului nu mai contează. O singură nereuşită, dintr-un anumit moment, este transformată în scenariu de viaţă. În loc să se discute care este cauza acestei nereuşite, cum s-a ajuns la un astfel de rezultat, părinţii tind să rămână prizonierii starilor de dezamagire sau chiar furie, şi ajung să îl rănească pe adolescentul care deja nu mai reuşeşte să gestioneze ruşinea, vinovăţia şi teama cu care se confruntă în faţa familiei. Aceste trei sentimente negative îl blochează pe adolescent în ideea de esec şi de neputinţă. Rusinea îi afectează profund esenţa personalităţii, şi îl poate împinge către acte necugetate (fuga de acasă, beţie sau chiar suicid). Cu cât a vazut mai mult că părinţii acordă importanţă unei imagini sociale stricte, cu atât adolescentul va trai un sentiment puternic de ruşine, care îl va însoţi mult timp, sau îl va marca. Vinovăţia îi poate genera tulburări psihosomatice, sau îi va rămâne un “prieten” de-a lungul anilor.
Starea sufletească a adolescentului este puternic influenţată de cei care l-au crescut, de la care aşteaptă întelegere, acceptare şi confirmare. Părinţii trebuie să fie lângă el, cât mai empatici şi echilibraţi emoţional, şi să-l ajute să descopere cauza nereuşitei, să îl încurajeze să privească orice examen ca pe un pas nou către dezvoltarea lui personală, către maturitate. Să nu folosească cuvinte grele, acuze, jigniri sau caracterizări negative, ci să îl îndrume cu înţelepciune către reuşita viitoare. Să îl facă să înţeleagă că nimeni nu trebuie să se identifice cu un eşec. Acest lucru de care are oroare oricare dintre noi – eşecul –, poate fi descifrat drept o lecţie utilă care îi arată adolescentului doar că nu a acordat destulă atenţie pregătirii, sau că nu a ales metoda cea mai bună de a învăţa. Dacă îşi va asuma într-un mod constructiv nereuşita şi va înţelege “lecţia” primită, adolescentul poate întrevedea, chiar şi tocmai într-un asemenea moment, calea spre viitorul succes.
sursa