image_viewer
Liceenii români pot participa gratuit la programul de burse FLEX, care presupune un an întreg de schimb de experiență în SUA, organizat de Ambasada Statelor Unite în România, în colaborare cu Consiliile Americane pentru Educație Internațională.
Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trai în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2016 – 2017.
Obiectivul programului este să promoveze întelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine.
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 24-lea an de existență, timp în care au fost oferite burse pentru mai mult de 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia și Asia Centrală.
În 2016 – 2017, aproximativ 800 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Programul de burse este finanțat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite și administrat de Biroul Educațional și Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanțare de la Congresul SUA. Programul FLEX este sprijinit la nivel local de către cetățeni și licee din Statele Unite ale Americii ce găzduiesc, educă și sprijină liceeni fără a primi vreo compensație financiară.
Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative: au cetățenie română, sunt născuți între 1 ianuarie 1999 și 15 iulie 2001, sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, studiază engleza în liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în State mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.
Persoanele interesate pot aplica online până pe 16 octombrie :  https://ais.americancouncils.org/cgi-bin/WebObjects/AIR.woa/wa/login?brand=flex
sursa

Author

Scrie un comentariu