Catalogul AdServio este instalat în 11 licee din Iaşi, cinci din Bucureşti şi unul din Chişinău. Dacă premierul Victor Ponta acceptă monitorizarea celor 16 licee din ţară cu cataloage electronice, sistemul s-ar putea transforma în program guvernamental. Aşa funcţionează în Franţa, SUA sau Italia. În acest caz, banii nu ar mai fi plătiţi de părinţi, ci de Guvern sau primării. „Noi nu cerem să fie introdus softul nostru, să se facă licitaţie, iar cel mai bun să câştige”, declară Alex Holicov.

Creatorii primului catalog electronic din România vor ca sistemul să fie implementat la nivel naţional. Verii Holicov i-au cerut premierului Victor Ponta ca în România să se renunţe la catalogul clasic şi să fie folosit doar cel electronic. „Noi nu cerem să fie introdus softul nostru, să se facă licitaţie, iar cel mai bun să câştige”, declară Alex Holicov. În prezent, AdServio este instalat în 11 licee din Iaşi, cinci din Bucureşti şi un liceu din Chişinău.

Alecsandri, primul
Alexandru şi Ştefan Holicov au avut ideea construirii unui catalog electronic prin 2008, când în Europa civilizată abia se experimentau astfel de softuri. Bazându-se pe competenţa în IT a lui Dragoş Grosu, au inventat, practic, AdServio. „Numele nu este un acronim, ci este preluat din latină şi înseamnă «a servi». Ideea noastră a fost aceea de a schimba radical sistemul de învăţământ”, afirmă Alexandru Holicov. Unitatea de încercări a fost Liceul Vasile Alecsandri din Iaşi unde, timp de un an, a fost testată prima variantă a catalogului online AdServio. „A fost unul dintre primele licee din lume cu un astfel de sistem. Timp de un an am stat la Alecsandri aproape permanent pentru a optimiza softul. Era altă tehnologie atunci, foloseam servere cu carcase antivandalism pentru a preveni deteriorarea. După aceea, lumea s-a convins şi am primit cereri şi de la alte licee”, spune Holicov.

Evoluţia numărului de absenţe la Liceul „Vasile Alecsandri”
2009/2010       21.345
2010/2011       16.902
2011/2012       9.926

Absenţele, reduse cu 63%
AdServio nu este un simplu catalog electronic, ci o adevărată bază de date completă prin care pot fi monitorizaţi atât elevii, cât şi profesorii. Practic, din orice colţ al lumii, cu o conexiune Internet, orice părinte poate vedea ce absenţe are copilul şi ce note a obţinut. Mai mult, softul face evaluări şi asupra probabilităţii ca un elev să fie ascultat la următoarea oră. „Trăim într-o societate în care părinţii sunt ocupaţi, iar contactul cu şcoala este minim. Noi am facilitat acest contact şi acum este posibil de pe orice device, fie că este vorba despre calculator, tabletă sau telefon mobil. Ca rezultate concrete, cuantificabile, numărul absenţelor a scăzut cu 63%, iar media a crescut cu un punct în liceele unde funcţionează softul”, se mândreşte Alex Holicov.
În expansiune
Liceul pilot, Vasile Alecsandri, a obţinut rezultate remarcabile după implementarea softului. În anul şcolar 2009/2010 erau înregistrate 21.345 absenţe, iar anul următor cifra scăzuse la 16.902. În anul şcolar 2011/2012, acelaşi liceu a înregistrat doar 9.926 absenţe. „Aici nu mai poţi să prinzi tu catalogul şi să motivezi absenţele sau să convingi părinţii să nu vină la şedinţele cu părinţii. În aproximativ o oră, părintele vede dacă s-a chiulit, vede şi nota. Aşa s-a ajuns la scăderea absenteismului”, explică Alex Holicov. După Alecsandri, încă 10 licee din Iaşi au acceptat să implementeze AdServio, iar rezultatele au fost similare. „Deschidere există peste tot, sunt doar două probleme de depăşit. Profesorii fac muncă dublă, pentru că trebuie să treacă datele şi în catalogul clasic şi în cel electronic. Iar doi, costurile abonamentului sunt suportate de părinţi”, adaugă Holicov. În prezent, AdServio este instalat în 17 licee din Iaşi, Bucureşti şi Chişinău. „Ne-am putea extinde mai mult, dar nu avem forţa financiară să investim în aparatură. Pentru Bucureşti am făcut credite bancare”, explică omul de afaceri.

 AdServio nu este un simplu catalog electronic. Cu o conexiune Internet, orice părinte poate vedea ce absenţe are copilul şi ce note a obţinut. Mai mult, softul face clasamente între elevii aceleiaşi clase, dar şi evaluări asupra probabilităţii ca un elev să fie ascultat la următoarea oră. Alexandru Holicov susţine că acesta este un instrument util pentru părinţii ocupaţi
 
Abonament: 80 lei anual
Pentru conectarea unui liceu, investiţia porneşte de la 30.000 de euro. „Construim reţea separată de energie electrică şi internet, dotăm fiecare sală cu calculator, inclusiv cancelaria şi secretariatul, asigurăm mentenanţa echipamentelor, suportăm costurile internetului, facem traning cu profesorii. Echipamentul intră în proprietatea şcolii”, spune Holicov. Banii investiţi de firmă sunt recuperaţi de la părinţi, în urma unui abonament. Cel mai mic abonament este de 1 leu lunar, la care se adaugă o taxă pentru realizarea bazei de date. Ca principiu, pentru un elev se percepe, cu tot cu taxele suplimentare, o sumă de 80 lei anual. La un liceu cu 1.000 de elevi, încasările anuale ar ajunge la 80.000 lei, adică aproximativ 18.000 euro. Aşadar, investiţia se amortizează după un an şi jumătate de la implementare, cu condiţia să fie păstraţi toţi elevii cotizanţi.
 
Şi în Chişinău
Pentru a-şi dezvolta afacerea, verii Holicov au decis să intre şi în şcolile din Bucureşti. Au ajuns să furnizeze softul la Colegiile Vlahuţă, Cuza, Eminescu, Goethe şi Spiru Haret. „Am luat unităţi de top, pentru a deveni vizibili. În total, avem peste 36.000 de elevi. Fostul ministru, Daniel Funeriu, a fost impresionat de ceea ce am făcut dar, din păcate, nu s-a mers mai departe. La Colegiul german Goethe, de exemplu, se lucrează aproape exclusiv pe AdServio, iar în catalogul clasic se copiază ulterior”, declară Alex Holicov. În 2011, AdServio a pătruns şi în Moldova, fiind experimentat la liceul Iulia Haşdeu din Chişinău. Dezvoltarea ulterioară în Moldova este legată de stabilitatea politică şi de ajutorul dat de autorităţile de la Chişinău.

36.000 de elevi sunt monitorizaţi de părinţi cu ajutorul catalogului AdServio

Memoriu la Ponta
Reprezentanţii activi ai AdServio, Alex Holicov şi Raluca Vararu au convins conducerile unităţilor şcolare unde este implementat catalogul electronic să semneze un memoriu adresat lui Victor Ponta. Solicitările ieşenilor sunt două la număr şi vizează generalizarea catalogului electronic. „Vrem să se piloteze cele 16 licee timp de un an. Asta înseamnă renunţarea la catalogul clasic şi utilizarea exclusivă a celui electronic, pentru ca profesorii să nu mai facă muncă dublă neplătită. Dacă rezultatele vor fi satisfăcătoare, să fie introdus acest tip de catalog la nivel naţional, astfel încât să nu mai plătească părinţii, ci ministerul sau primăriile. Noi nu cerem să fie introdus softul nostru, să se facă licitaţie, iar cel mai bun să câştige”, susţine Alex Holicov.
 
Sursa: http://7est.ro/sport/alte-sporturi/item/5656-afacerea-holicovilor-ofensiva-cataloagelor-electronice-care-ar-putea-fi-adevarata-lovitura.html

Author

Comments are closed.