Laudele şi criticile neadecvate – partea I

In ultima vreme am intalnit numerosi parinti framantati de intrebarea “Este bine sa-mi laud sau sa imi critic copilul?”, o intrebare pe care o vom lua in discutie pentru ca framantarea acelor parinti este reala si ascunde un element cheie in educatia copiilor: impactul asupra respectului de sine.
Daca aspectul negativ este, cel putin in principiu, ceva mai clar in “a critica”, logic ar fi sa spunem ca antonimul sau, “a lauda”, este ceva bun pentru un copil. Insa lucrurile sunt mai complexe si cum aceste doua ipostaze sunt ceva des intalnit intr-o familie, vom vedea cand si cum pot fi ele folosite corect, astfel incat sa devina instrumente reale pentru consolidarea respectului de sine al copilului. Respectul de sine, desi pare un construct abstract, este o atitudine sau un sentiment care se lasa “vazut” indirect prin alte actiuni. Respectul de sine este o valoare umana care se construieste din primii ani de viata, se consolideaza in anii copilariei si adolescentei cu ajutorul parintilor, urmand sa fie intretinut o viata intreaga de catre adulti.
Sa imi laud copilul?
“A lauda este exprimarea in cuvinte a meritelor sau a calitatilor cuiva”, una dintre posibilele definitii, care insa nu lasa loc nuantelor ce se intalnesc in viata de zi cu zi . Parintii cred in puterea laudelor, si le folosesc in mai multe situatii: cand copiii se comporta asa cum isi doresc sau li se cere , cand fac lucruri frumoase, cand parintii simt nevoia sa ii incurajeze sau sa-i motiveze, etc. Totul pare sa fie benefic copiilor, doar ca laudele pot avea si efectul nedorit de parinti atunci cand sunt neadecvate. Laudele facute la momentul nepotrivit sau doar ca evaluare a unui copil pot intr-adevar afecta respectul de sine.
Cand un parinte spune unui copil: “Esti un copil cuminte”, “Esti un baiat bun, ai luat o nota foarte buna. Sunt mandru de tine!”, “Ma bucur ca esti sensibila si delicata cu fratele tau!”, copilul va invata ca trebuie sa fie intr-un fel anume ca sa fie laudat/evaluat pozitiv de parinte. Pentru a evita aceste evaluari, parintii pot tine cont de verbul pe care il folosesc cand isi lauda copiii. Constructiile in care se foloseste verbul “a fi” sunt de evitat. Mai constructiv pentru dezvoltarea copilului ar fi sa se laude ceea ce face bine un copil, sa aprecieze actiunile sau realizarile unui copil, si NU lasand ca acestea sa fie asociate cu caracterul sau felul lui de a fi. Copilul, avand aprecierile facute asupra actiunilor sale, va invata si va sti sa se evalueze si pozitioneze si singur, lucru care il va ajuta intreaga viata. In acest tip de evaluari se pune accentul pe verbele care indica actiunea. De exemplu, in loc sa i se spuna unui copil “Esti un baiat bun, ai luat o nota foarte buna. Sunt mandru de tine!” i se poate aprecia efortul depus: ”Am vazut cat de serios ai invatat pentru acel test. Nota obtinuta imi spune ca ai te-ai descurcat foarte bine. A fost dificil, dar ai reusit!”. Sau in loc sa i se spuna “Ma bucur ca esti sensibila si delicata cu fratele tau!”, se poate spune “Ma bucur ca te-ai purtat sensibil/atent si delicat cu fratele tau!” Psihoterapeutul Haim Ginott, cu o experienta bogata in relatia cu copiii, elevii, in calitate de profesor si psihoterapeut de copii, scria in 1972 intr-una dintre lucrarile sale de referinta, “Teacher and Child”: “Laudele de evaluare sunt evitate. De ce? Pentru ca nu sunt folositoare. Creeaza anxietate, invita la dependenta si distrug capacitatea de lupta. Nu sunt favorabile increderii in sine, si nici capacitatii de a lua decizii si autocontrolului”, iar in psihoterapie nu se folosesc deloc.
Laudele, pentru a avea un efect pozitiv, trebuie sa fie specifice, clare, indreptate catre actiunile concrete facute de copil. Laudele generale sau abstracte nu il ajuta pe copil sa inteleaga pentru ce a fost laudat. In acelasi timp, laudele trebuie sa fie adaptate si corespunzatoare actiunii. Laudele exagerate ajung sa fie coplesitoare pentru un copil, sa provoace anxietate, pentru ca el stie ca nu se potrivesc cu ceea ce a facut sau cu propria lui evaluare in acel moment. Parintii cred ca laudele exagerate il vor incuraja pe copil, dar din pacate acestea vor pune de fapt mai multa presiune pe nesiguranta lui. Laudele nespecifice il pot face pe copil sa se simta nevazut cu adevarat, pentru ca nu ii reflecta comportamentul. Este ca si cum parintii au doar o imagine ideala a lui si nu se pot conecta la ceea ce este copilul in realitate. Iar aceasta discrepanta este resimtita de copil.
Intrebarea “Sa imi laud copilul?” poate fi transformata in “Cand si cum sa imi laud copilul?”. Exista si parinti care nu stiu cum sa faca acest lucru, drept pentru care au si renuntat s-o mai faca. Dar copiii au nevoie de o confirmare a actiunilor lor, ea este necesara dezvoltarii respectului de sine si consolidarii comportamentului dorit. Mai exista si parinti care tind sa isi laude copiii oricand si oricum. Aceasta tendinta poate sa dezvolte in timp o “dependenta de aprobare” a copiilor, care vor simti nevoia ca pentru fiecare lucru facut sa aiba parte de o lauda. Ei se vor simti devalorizati daca nu vor fi laudati in permanenta de catre cineva. Cu alte cuvinte, raspunsul la intrebare este simplu: Da, ii putem lauda pentru o actiune facuta constiincios, cu atentie, dedicatie si simt de raspundere. Ii putem lauda fara sa exageram, lasandu-i pe ei sa se evalueze singuri.
sursa