Gelozia, invidia și rivalitatea sunt considerate emoții negative, pentru că ele mobilizează trăiri de disconfort psihologic care pot crea relații tensionate și conflicte interpersonale în familie. Ele apar și între frați, între surori sau între frați și surori. Părinții, în general, nu dau foarte multă atenție acestor emoții, considerând că ele trec odată cu vârsta și că pe parcursul maturizării copiilor, ele își diminuează intensitatea.
Copiilor li se spune că ei trebuie să-și iubească frații și surorile, că această iubire este ceva firesc, normal, obișnuit, de dorit. Și totuși, gelozia sau rivalitatea poate rămâne constantă în relațiile între frați, mai ales când ei consideră ca un frate sau o soră a primit din partea părinților sau din partea unuia dintre părinți o mai mare atenție și o mai mare grijă. Ei au simțit această atitudine a părinților.
În psihologie se consideră că aceste emoții apar atunci când părinții nu respectă sau nu dau atenție suficientă alocației psihologice. Alocația psihologică se exprimă prin gesturi de iubire, tandrețe, printr-un comportament verbal și nonverbal care comunică sentimente de atașament și de grijă față de cineva apropiat.
În cazul de față, ne referim la copii, indiferent de vârsta lor. În viața cotidiană, se admite faptul că părinții își răsfață mai mult copiii mici, că mezinul sau mezina familiei se bucură de un tratament special. Lor li se dă porția cea mai bună de mâncare, pentru ei se fac deserturi și lor li se iartă greșelile pentru simplul fapt că ei sunt mici și nu știu ce fac. Când diferența de vârstă între frați sau între surori este mare, părinții apelează la întelegerea copilului mai mare, cerându-i să se alinieze la toleranța față de mezin sau mezină. Uneori, părinții chiar transfera fraților mai mari unele responsabilități ale lor. Adesea, frații și surorile mai mari înteleg că prioritatea o are cel mic, mai ales când părinții le amintesc că și ei au fost cândva mici și au beneficiat de un tratament special.
Gelozia, ca traire, se naște dintr-o amenințare, reală sau imaginară. O persoană, în acest caz, fratele sau sora, devine o amenințare în sensul că aceasta poate beneficia de o mai mare atenție și iubire din partea părinților, că ei fură din iubirea ce li se datorează și lor. Gelozia este mai mare când frații sau surorile sunt apropiați ca vârstă și când ei sunt de același sex. În ambele situații gelozia este explicabilă. În primul caz, frații sau surorile de aceiași vârstă au cam aceleași dorinte, referințe, pretenții. În cazul în care sunt de același sex, particularitățile legate de apartenență la aceiași categorie se sex îi apropie pe copii. Dorințele și preferințele baieților diferă de cele ale fetelor. Dacă sunt două surori de vârste apropiate, cea mica va dori să aiba tot ce are sora ei mai mare, aceleași podoabe, aceeași vestimentație. Așa se explică de ce a existat și mai există obiceiul – nerecomandat de psihologi, dar foarte comod pentru părinți – de a cumpăra lucruri în dublu exemplar când au gemeni de același sex. Între ei, nu există invidie deoarece comparația între ei este inutilă și, deci, imposibilă.
Se poartă termenul “discriminare”. Putem spune că un copil avantajat fațiș de părinți în defavoarea fratelui sau surorii lui nu este altceva decât o discriminare pozitivă față de cel avantajat și o discriminare negativă față de celalalt.
Astăzi vorbim mult despre drepturile copiilor și felul în care ei sunt tratați de părinți. Dar, la nivelul oamenilor obișnuiți, discriminarea este tolerată și chiar acceptată. Nu auzim frecvent expresiile “mama l-a iubit mai mult pe fratele meu” sau “ tata a avut o slăbiciune pentru sora mea mai mică”?
Psihologii spun că aceste urme din copilărie pot dezvolta foarte subtil tendințe specifice nedorite ca modestia exagerată, acceptarea locului doi într-o competiție, o afirmare de sine mai “anemică” sau chiar pot genera complexe de inferioritate. Desigur, nu la toți copiii.
Ar mai trebui menționata și distincția între alocația materială și cea psihologică, deși aceste aspecte se pot suprapune adesea. Un cadou are valoare materială, dar și una simbolică, psihologică.
Alintările, răsfațul, laudele, privirea admirativă, tandră nu sunt mereu controlate de către părinți. Distribuția gesturilor prin care se exprimă iubirea nu este mereu egalitara când sunt mai multi frați, pentru că afectivitatea, emoțiile se manifestă spontan, neintenționat. Ar fi greu să traim mereu monitorizându-ne gesturile, emoțiile, vorbele. Dar, e bine să știm că datoram copiilor, când avem mai mulți, indiferent de sex și vârstă, un comportament relativ echilibrat, pentru că neglijența poate, uneori, avea urmări nedorite, relații nearmonioase sau reproșuri secrete.
Iată că există și avantaje în a avea un singur copil. Dar să nu uitam că putem vorbi și de dezavantaje. Că așa e viața, nimic nu este perfect.
sursa
Paula este pasionată de educație și comunicare.
