La 17 ani trăiesc diferit, mai bine, mai frumos, mai conștient. Oricât visez la carnetul de conducere și independență, mă simt mai liberă ca oricând acum, când fac exerciții de echilibristică pe bariera dintre copilărie și maturitate, știind în adâncul sufletului că oricât de mult mi-aș lua viața în serios, nici la 80 de ani nu-mi va lipsi din casă giganticul urs de pluș.

Dacă aș păstra un jurnal, nu mi-ar fi de ajuns foile să descriu în totalitate nici măcar una dintre experiențele minunate de care am avut parte în această vacanță de vară, în care am simțit nu doar că mi-am recăpătat viața după o perioadă îndelungată în care pandemia m-a „dezlipit” de prietenii mei, de școală și de societate, în general, ci că am reușit să evoluez enorm.

Foto: excursie cu peripeții pe Cheile Râmețului
Mi-am învins frica de a mă afla într-o criză de timp.

Pe cât de liniștită a început vara, printre lecturi, planuri și teme, pe atât de spontană a urmat. Pentru o persoană organizată ca mine, care are totul pus la punct și știe cu luni de zile înainte toată agenda, oportunitățile apărute peste noapte nu sunt întotdeauna o bucurie. Anul acesta m-am autodepășit. Mi-am învins frica de a mă afla într-o criză de timp, de a rămâne în urmă și de a nu urma mereu un program și am profitat de orice ocazie mi s-a ivit în cale.

M-am întors iar și iar acasă, cât să îmi fac de la capăt bagajul, apoi din nou să plec, să întâlnesc oameni din toată țara și din toată lumea, să îmi fac amintiri și să evoluez tot mai mult de la o săptămână la alta. Cea mai importantă lecție învățată în aceste luni de vară a fost să nu ratez nicio ocazie de a fi alături de oameni minunați și diverși, de la care pot învăța. Întotdeauna se va găsi timp și pentru performanța școlară, câtă vreme acord atenția necesară fiecărui aspect al vieții mele.

Foto: Elena împreună cu două animatoare din tabără
Ne-au învățat cum să fim mai încrezători în noi înșine, pornind de la o realizare de care suntem mândri.

Nu trebuie să stau mult pe gânduri pentru a vă spune că Tabăra Happy Faces, în Ighiu, județul Alba, a fost cea mai interesantă, distractivă și surprinzătoare experiență pe care am trăit-o până în prezent. Abia aștept să mă întorc în 2022, de data aceasta ca voluntar! Pe drum, cu o oră înainte de a ajunge la destinație, am aflat că întreaga tabără se va desfășura în limba engleză, ceea ce, surprinzător, m-a încântat, în loc să mă sperie sau să îmi dea emoții, cum m-aș fi așteptat în alte împrejurări. Am făcut parte din grupa „Life skills”, unde animatorii, veniți din toate colțurile lumii, ne-au învățat cum să fim mai încrezători în noi înșine, pornind de la o realizare de care suntem mândri, până la limbajul corpului.

Motivația te ajută să începi, dar numai disciplina te ajută să continui!

Am aflat și diferența între frică și anxietate și cum să controlăm aceste stări, dar lecția care m-a marcat și care cred și sper că îmi va schimba viața în bine este următoarea: motivația te ajută să începi, dar numai disciplina te ajută să continui! Fiecare dintre noi a păstrat un jurnal, în care am răspuns tuturor întrebărilor adresate de animatori și la care știu că ne vom întoarce de fiecare dată când vom simți nevoia unui imbold.

Foto: echipa Life Skills – o listă de prezență altfel

Sesiunile de „Life skills” nu au fost singurele unde am avut de învățat. Întreaga săptămână a fost un cumul de informații, emoții pozitive și energie. Mama a fost cea mai fericită când, întoarsă acasă, am început să scap imediat de lene și nechef doar strigând precum animatorii din tabără, fiecare cu propriul accent: „Obosit? NICIODATĂ OBOSIT!”.

În mai puțin de o săptămână urmează să plec iar într-o tabără, despre care am aflat cu doar 3 zile în urmă. Sunt nerăbdătoare să descopăr ce îmi rezervă aceste zile, pe care le voi petrece la cort, dar mai ales să mă întorc, într-un final, înapoi acasă, la biroul meu, la caietele de matematică și la „Idiotul” lui Dostoievski.

 

Articol a fost scris de Elena Stoian, elevă la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași. Fotografiile fac parte din arhiva personală.

Author

Scrie un comentariu