Pentru părinți adolescența este ceva nou, căci copiii încep acum să își capete independența și trebuie atent și cu grijă călăuziți de părinți în această desprindere foarte delicată, desprindere ce este pregătită prin fiecare povață educațională, exemplu sau experiență prin care părinții s-au căznit să le arate copiilor un sistem de valori în viață, să le demonstreze importanța moralității, a cuvantului, a gesturilor, dar și moduri în care se pot descurca și pot găsi soluții.
Ajunși la adolescență, copiii se confruntă deasemenea cu teama de a deveni independenți, care uneori este manifestată prin teribilism. Așadar, părinții sunt puși în dificultate atunci când copilul lor vrea să meargă la o petrecere, mai ales dacă este vorba despre o fată.
Dacă părinții sunt prea drastici cu adolescenții, aceștia se vor depărta de părinți și riscul de a avea încredere în persoane nepotrivite este mare, astfel mulți pot să apuce “căi” nedorite, ca apoi părinții să exclame uimiți că nu știu ce s-a întamplat cu copilul lor cuminte, dar copilul poate era doar ținut să fie cuminte, privat de o libertate pe care și-o dorea poate prea mult și pe care n-a știut să și-o atribuie singur… Deasemenea nicio libertate prea mare față de copil nu este constructivă, pentru că adolescentul nu are încă un sistem de valori bine pus la punct, având încă nevoie de o călăuzire atentă a părintelui. Așadar, care este calea de mijloc?
Petrecerile pot fi constructive sau, la polul opus, periculoase pentru adolescenți. Nu este indicat să le reprimați posibilitatea de a merge la petreceri, însă trebuie doar să le condiționați atent tipul de petreceri la care au voie să meargă.
Urmăriți atent anturajul care urmează să participe la petrecerea respectivă. Se știe că un măr stricat le strică pe toate. De aceea este bine să aveți grijă ca în anturajul respectiv să nu existe tineri teribiliști, cu plăceri sau dorințe periculoase, căci sigur îi vor convinge și pe ceilalți să îi urmeze.
Deasemenea ideal este ca petrecerea să se realizeze undeva în apropiere de casă. Dacă nu se poate însă, bine ar fi totuși ca la petrecerea respectivă să participe cel puțin un om matur, un părinte de exemplu, de obicei gazdele. Așa vă asigurați că cineva îi supraveghează atent pe tineri și nu îi lasă să depășească anumite limite. Deasemenea puteți lua contact cu gazda din când în când pentru a vă asigura ca ai vostri copii prezenți la petrecere sunt bine, liniștindu-vă astfel.
Dacă aveți mai mulți copii, este bine să trimiteți măcar doi dintre frați împreună la petrecere (sau cei doi frați dacă doar doi copii aveți). Dacă aveți un singur copil, încercați să-l trimiteți cu cel mai apropiat prieten al său, însă cu condiția ca și voi să aveți încredere în prietenul respectiv.
Asigurați-vă că la plecarea de acasă adolescentul are telefonul mobil la el și îl ține deschis, cu sonorul activ, astfel încât dacă încercați să-l contactați să îl puteți găsi. Dacă nu vă răspunde la prima petrecere la telefon, nu-l mai lăsați o perioadă până va înțelege că nu este singur pe lume și că într-adevăr vă faceți griji, astfel că respectuos este să vă răspundă la telefon. Chiar dacă uneori sunteți mai cicalitori, aveți dreptul, doar sunteți părinți.
Este indicat să nu îi lăsați la petreceri în care au acces la alcool și pot consuma în cantități mari bauturi alcoolice.
De obicei petrecerile organizate de oameni specialiști în acest domeniu vă pot garanta distracția tinerilor dumneavoastră într-un mod sigur și fără probleme, aceștia asumându-și responsabilitatea pentru copii pentru întreaga durată a petrecerii.