Oraș universitar, educație superioară sau excelență și prestigiu sunt cu siguranță printre primele gânduri atunci când auzim de Oxford. Cu o tradiție educațională de peste 800 de ani și cămin al vestitei University of Oxford, orașul este în topul preferințelor multor elevi români ce visează să studieze în străinătate.

Pentru un grup de elevi din București, visul a devenit realitate. Copiii au studiat limba engleză, au experimentat cultura locală și s-au familiarizat cu educația britanică direct la Oxford. Alături de îndrumătorul lor, doamna profesorară de limba engleză Manuela Albu, și cu sprijinul și consilierea International Summer Schools Education, aceștia au petrecut o săptămână într-o tabără de vară ca studenți ai Oxford Brookes University, urmând întocmai programul tipic de cursuri și activități extrașcolare ale unui elev britanic. Desigur, tabăra și-a păstrat și profilul „de vară”, implicând și distracție, călătorii și excursii.

Grupul a explorat orașul, laolaltă cu principalele instituții de învățământ, universități, colegii și atracții culturale. Mai apoi, animați de cheful călătoriei, au străbătut întreg districtul Oxfordshire, dar nu s-au limitat la asta: au mers chiar pe urmele lui William Shakespeare însuși, vizitându-i casa memorială și locurile natale, în Stratford-upon-Avon. Un deliciu pentru domnișoarele pasionate de literatură!

Pe lângă acestea, totuși, experiența din campus a fost cea mai apreciată latură a taberei, după cum ne povestește doamna profesoară:

Cred că [elevii] au apreciat cel mai mult interacțiunea cu diferite naționalități și diversitatea programului. Aș putea spune că și cursurile (…) fiind interactive; se pune accent pe partea de vorbire, ascultare, vocabular și folosirea limbii în situații reale – ceea ce le place, nu doar exerciții de gramatică, ca la cursurile obișnuite. (…) O tabără în Anglia este șansa cea mai bună de a exersa și pune în practică limba engleză <<in everyday life situations>>, de a asculta diferite accente. Au ocazia să experimenteze un stil de viață studențesc diferit de al nostru, în mediul academic britanic, și să participe la diferite evenimente sociale, alături de colegi din alte țări. (…)
Experiența este unică și benefică din multe puncte de vedere, aș recomanda această tabără atât cursanților, cât și colaboratorilor mei!

Viitori studenți sau elevi curioși și perseverenți care vor să ia o decizie informată privind studiile ulterioare din străinătate au ocazia de a „gusta” viața de campus din marile centre universitare: Oxford, Cambridge, Konstanz sau chiar California și Silicon Valley.

ISS EDU a pregătit pentru aceștia pachete educaționale de tabere și cursuri în toate colțurile lumii, indiferent de vârstă sau domeniul vizat de studiu. Mai multe informații despre acestea puteți găsi aici.

Author

Scrie un comentariu

Exit mobile version