Un studiu realizat de GSK arată că și în mediul rural aproape jumătate din laboratoare sunt conectate la tehnologie. Tehnologia susține procesul de învățare, oferind accesul facil la resurse și opinii diverse. Interacțiunea cu informațiile te ajută să te dezvolți. Tehnologia salvează timp, te pune în contact cu mii de surse de informare, experiențe și contexte diferite. În plină eră a tehnologiei există încă elevi fără acces la informația din mediul online.
Fundația Yes și-a propus să ajute astfel de copii. De această dată copii merituoși din Cogeasca, județul Iași. Pentru acest lucru am format o mică echipă cu puteri mari și ne-am înscris la Swimathon 2017.
Vă facem cunoștință cu Paula.

E în clasa a V-a și e premiantă. O pasionează limba română dar se descurcă excelent și la matematică ca și la toate celelalte materii. În timpul liber își ajută mama la treburile casnice și are grijă de frățiorul ei mai mic. Ca să ajungă la școală, parcurge în fiecare zi aproximativ 3 km pe jos, indiferent de condițiile meteo. Și e un copil fericit. Mereu cu zâmbetul pe buze.

Alexandru, pasionat de istorie, învață la Școala Cogeasca și e cel mai bun din clasă. Are o surioară care îl admiră și îl urmează. Își dorește să poată căuta mai multe informații despre istoria românilor pe internet. Lucruri nespuse sau nescrise în manualul de istorie. Știe el că sunt mai multe informații în mediul online. Îl incită posibilitatea de a viziona filme istorice pe internet. Și el locuiește la 3 km de școală.
Ca ei mai cunoștem încă. Numai în Cogeasca sunt 11 copii fără posibilități financiare dar cu rezultate excelente la școală.
Ne puteți susține intrând în pielea unui Ambasador, a unui Susținător sau al unui Înotător și promovând proiectul Fundației Yes în scopul strângerii fondurilor suficiente pentru îndeplinirea obiectivului, accesând http://swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro/echipa/adswimmers/ sau mai simplu, apasă butonul Donează și susține proiectele Fundației YES.
Fii ambasadorul acestei cauze! Fă-ți un avatar personalizat, povestește prietenilor despre Swimathon și amintește-le apoi de butonul Susține! :). Noi vom înota 30 de ture de ștrand municipal, pe 1 iulie, în cinstea ambasadorilor și a susținătorilor acestei cauze!

Author

2 Comments

Scrie un comentariu