Drumul spre înțelepciune

Ne-am început săptămâna citind aceste rânduri lăsate posterităţii de către înţeleptul Seneca. Şi, pentru că mustesc  de învăţăminte ce ne-au pus pe gânduri, nu le-am păstrat doar pentru propria folosinţă, ci le-mpărtăşim cu voi! Să vă inspire şi să vă ghideze paşii către cărarea fericirii simple, aceea cu adevărat de preţuit!
“Te voi învăţa în ce fel poţi să înţelegi că nu eşti înţelept. Înţeleptul este plin de bucurie, vesel şi senin, de netulburat. Iar acum cercetează-te pe tine însuţi: dacă nu eşti niciodată trist, dacă nicio speranţă nu te face să simţi un freamăt în aşteptarea viitorului, dacă zi şi noapte spiritul tău, mândru şi mulţumit de sine, se păstrează statornic şi mereu egal sieşi, atunci ai atins culmea binelui omenesc; dacă însă eşti în căutarea oricăror soiuri de plăceri, peste tot, să ştii că-ţi lipsesc deopotrivă şi înţelepciunea, şi bucuria.
Vrei să ajungi acolo, dar greşeşti dacă speri să ajungi mergând printre bogăţii şi cinstiri: cauţi aşadar bucuria printre griji: binele calp, la care aspiri convins fiind că îţi va da mulţumire şi plăcere, este pricina durerii.
Toţi, spun eu, tind către bucurie, dar nu ştiu unde e cu putinţă să găsească o bucurie de durată şi intensă; unii o caută în ospeţe şi în destrăbălare, alţii în ambiţie şi în mulţimea de clienţi care îi înconjoară, alţii în iubite, alţii în desfăşurarea vană a studiilor liberale şi în cele literare, care nu sunt defel benefice; toţi aceştia se lasă amăgiţi de plăceri înşelătoare şi de scurtă durată, aşa cum beţia face să izbucnească o nebunie veselă care ţine o oră şi o greaţă care ţine mult, aşa cum aplauzele şi bunăvoinţa mulţimii care aclamă se obţin şi se plătesc cu preţul unor griji împovărătoare.
Gândeşte-te: acesta este rezultatul înţelepciunii, o bucurie statornică. Spiritul înţeleptului este ca lumea de deasupra lunii: acolo este veşnic senin. Ai, aşadar, un motiv întemeiat să doreşti înţelepciunea: o bucurie veşnică. Această bucurie se naşte numai din conştiinţa virtuţilor proprii: se poate bucura de ea numai omul puternic, drept, cumpătat.
„Şi atunci?”, întrebi tu. „Neghiobii şi cei răi nu se bucură?”  Nu mai mult decât leii care îşi află prada; când sunt obosiţi de vin şi de dezmăţ, când şi-au petrecut nopţile între vicii, cînd plăcerile adunate fără măsură în trup încep să-l surpe, atunci, nefericiţii, strigă acel faimos vers al lui Vergiliu:
„Căci ştii în ce bucurie deşartă-am trecut lunga noapte, Ultima.”
Cei dedaţi luxului îşi petrec fiecare noapte între bucurii deşarte, de parcă ar fi ultima: dar bucuria aceea de care au parte zeii şi la care tind cei ce vor să le fie asemenea, este o bucurie continuă, fără capăt; s-ar sfîrşi dacă ar veni dintr-altă parte. Cum însă nu este un dar al altora, nici nu este supusă deciziilor cuiva: soarta nu poate lua ceea ce nu a dat. Ramâi cu bine!”
Seneca