Termenul de „inteligență” este destul de confuz, astfel încât nu se poate da o definiție univocă. Într-o descriere foarte generală inteligența reprezintă capacitatea de cunoaștere, de întelegere. În plus ea se referă și la utilizarea cunoștințelor pentru o adaptare mai bună la mediu. Empiric, inteligența se poate evalua după randamentul învățării, după ușurința și profunzimea înțelegerii și după dificultatea și noutatea problemelor pe care o persoană este în stare să le rezolve.
Se consideră, pe nedrept, că randamentul intelectual, inteligența și capacitatea de învățare ar însemna același lucru. Inteligența este o trăsătură necesară pentru performanțe intelectuale deosebite, dar nu și suficientă pentru a avea succes; pe lângă inteligență este nevoie în special de autodisciplina și motivație.
IQ-ul (intelligence quotient – coeficientul de inteligență) are o istorie de aproape 100 de ani de cercetări; dacă la început oamenii erau etichetați exclusiv după rezultatele la testele de inteligență, ulterior s-a demonstrat că doar un coeficient de inteligență ridicat nu ajută la nimic, deoarece inteligența singură nu asigură succesul. În schimb, vechiul concept despre IQ (care se situează la nivelul matematic și lingvistic) reprezintă un factor predictiv numai în ceea ce privește rezultatele la școală.
Mulți dintre absolvenții cum laude, posesori ai unei inteligențe extraordinare ajung să lucreze pentru alții cu un IQ modest (evident, nu vorbim despre o regulă generală).
Dacă studiezi oamenii de succes din diverse domenii și evoluția lor, vei descoperi că ei nu au fost neapărat cei mai inteligenți sau calificați ca fiind cei mai buni, dar sunt cei care au avut cea mai mare implicare și dăruire în ceea ce fac, iar aceasta este valabil pentru orice domeniu, chiar și acela pentru care abilitățile înnăscute par să aibă cel mai mare impact.
Un IQ ridicat nu este o garanție pentru realizare și fericire, deoarece inteligența și rezultatele academice deosebite nu te pregătesc neapărat pentru viață.
S-a pus întrebarea de ce unii elevi, studenți străluciți eșuează în viață și s-a stabilit că motivul cel mai important este atitudinea; atitudinea posacă, negativă, pesimistă, depreciativă este cea care îi ține pe oameni pe loc.
Psihologii apreciază că IQ-ul contribuie numai în procent de 20% la reușita în viață.
Valoarea unui om nu rezultă direct din nivelul inteligenței pe care o are, ci de modul în care folosește această inteligență, pentru că, dacă nu poți face prea multe pentru a schimba zestrea ta genetică, poți schimba felul în care folosești ceea ce ai.
Există o legătură însă între nivelul studiilor și coeficientul de inteligență. Persoanele cu un coeficient de inteligență mai scăzut nu au succes în activități care impun pretenții intelectuale mari, iar această regulă nu cunoaște excepții, putând fi considerata chiar o lege a psihologiei.
Aproape 70% din populație are un coeficient de inteligență cuprins între 85 și 115 (cifra 100 reprezintă coeficientul mediu de inteligență).
Cei mai mulți dintre oamenii de știință nu au avut neapărat o „superinteligență”, dar tuturor nu le-a lipsit pasiunea pentru știință.
Descartes spunea că „nu este important să ai o minte bună; important este să o folosești bine”.
Ești curios ce IQ ai? Intră acum în contul tau Adservio, la secțiunea Autocunoaștere și începe testul!
1 Comment
Mi e pare foarte adevarat! Nu este important ce zester ai primit ce este important cum o folosesti. De asemenea, fiecare dintre noi poate ajunge ca oamenii de succes daca ne place ceea ce fac ei si vrem sa excelam in acel domeniu. Totul depinde de psihicul nostrum si de modul in care am folosit ceea ce am primit de la mama natura!