Father scolding his son
Sa imi critic copilul?
In toate familiile sunt folosite atat laudele, cat si criticile, ambele cu scop educational. Prin ele, parintii incearca sa modeleze caracterul copiilor, sa ii invete anumite valori in asa fel incat sa ajunga sa aiba integritate.Cuvintele apreciative, atunci cand sunt specifice si adaptate actiunii copilului, il pot ajuta sa-si intareasca respectul de sine.
Dar in viata de familie nu exista numai laude. Cand parintii nu sunt de acord cu ceea ce fac copiii lor, apar inevitabilele critici. Este nevoie si de asta. Dar, pentru a avea un rol in educatie, pentru a fi eficienta, critica este un instrument de folosit cu multa atentie.
Nu exista nimic surprinzator sau condamnabil in faptul ca un copil greseste, pentru ca din greseli se invata. Insa parintii nu il pot lasa fara sa-i explice greseala, astfel incat el sa o poata indrepta. Modul in care parintii reactioneaza este hotarator pentru respectul de sine pe care copilul il va dobandi. Critica poate fi constructiva in dezvoltarea emotionala a unui copil, daca este facuta cu respect. Ea isi dobandeste efectul pozitiv scontat atunci cand nu se refera la persoana copilului, ci doar la comportamentul acestuia. Va fi mai usor pentru parinti sa dea criticilor o conotatie pozitiva daca retin regula celor 5 “D”:
– Descrie doar comportamentul copilului (ex:”tema ta nu este bine facuta”, “gestul tau ne-a deranjat”, “ai jignit-o pe sora ta”, “ai vorbit obraznic cu profesoara” etc)
– Descrie-ti sentimentele asociate cand vezi ce a facut copilul (ex: “sunt ingrijorat”, “ma simt dezamagit”, “sunt furios”, “sunt trist”, “sunt jenat” etc)
– Descrie ceea ce ai vrea sa faca copilul pentru a-si indrepta greseala
– Dovedeste intelegere si rabdare pentru copil
– Discuta cu el care sunt consecintele unei actiuni nepotrivite
Parintii nu vor inspira un comportament mai bun daca ataca valoarea copilului, inteligenta, moralitatea, caracterul sau intentiile lui. Nu vor avea cum sa se astepte ca un copil sa isi corecteze actiunile daca ii vor spune mereu ca este “rau”, “mincinos”, “prost”, “ratat”, “incompetent”, “nesimtit” etc. Aceste cuvinte il vor urmari pe copil si vor capata valoarea unor adevarate predictii, profetii pentru el. Odata distrusa stima de sine a copilului, vor fi necesare multe “reparatii” psihoemotionale. De multe ori, aceste “daune” sunt resimtite de catre copil pana la varsta adulta, cand ii vor crea reale dificultati in a relationa matur cu ceilalti adulti, in a se valoriza corect in orice imprejurare de viata. Pentru a reusi schimbarea unui comportament, parintii pot folosi puterea criticilor eficiente punand accentul doar pe actiunea facuta de copil si pe trairea pe care o au ei: “Sunt ingrijorat ca nu ai invatat suficient si maine vei fi ascultat! Cum te vei descurca?”, “M-am simtit jenat cand profesoara m-a sunat si mi-a spus ca ai vorbit urat in ora dansei! Te rog sa te gandesti cum sa iti repari greseala!”, “Ma simt dezamagit cand vad ca iti pierzi timpul doar navigand pe internet, in loc sa te pregatesti mai bine pentru testul de maine! Ma intreb cum te vei simti daca vei lua o nota mica?” .
Criticile inadecvate sunt la fel de nocive pentru respectul de sine ca si laudele nepotrivite. Atunci cand parintii vor putea face reprosuri sau vor putea critica fara sa incalce sau sa atinga demnitatea copilului, daca il vor putea respecta chiar si atunci cand sunt dezamagiti de ceea ce a facut la un moment dat, inseamna ca au reusit sa stapaneasca una dintre cele mai mari incercari ale meseriei de parinte. Multi parinti reusesc, ceea ce ne face sa credem ca, in principiu, toti pot intelege nuantele delicate ale educatiei facute cu dragoste, apreciere, empatie si respect.
sursa

Author

Paula este pasionată de educație și comunicare.

2 Comments

  1. gabriela

    Foarte interesant articolul, dar oare numai noi, parintii gresim?
    „Criticile inadecvate sunt la fel de nocive pentru respectul de sine ca si laudele nepotrivite”-suna bine, dar de ce se crede ca doar familia influenteaza evolutia copilului? De ce criticile si apelativele venite din partea cadrelor didactice, in fata clasei si mai ales fara suport, nu sunt comentate?

    • Carta Steliana Maria

      Sunt de acord cu Dna Gabriela. Poate si noi părinţii suntem exigenţi sau prea exigenţi cu copiii, dar suferim alături de ei când vedem cum se străduiesc să-şi facă temele, adeseori ,, mormane ,, de teme (care mai degrabă îi obosesc şi le scurtează timpul de însuşire a materiei!), iar apoi vin şi se plâng că profesorul a manifestat neîncredere în munca lor, atacând, aşa cum spuneţi mai sus, valoarea, morala, inteligenţa, caracterul, educaţia copilului… Copiii de azi sunt influenţaţi hotărâtor de mediul în care îşi desfăşoară activitatea… şi şcoala (începând cu grădiniţa sau poate şi mai devreme) reprezintă un factor major în epoca comunicaţiilor electronice. Elevul, obligat să folosească internetul pentru elaborarea proiectelor, în condiţiile în care la şcoală nu a beneficiat de nicio pregătire de calculator, şi invitat să ceară ajutorul celor mari, ajunge treptat la cunoştinţe superioare, pentru care în final este neadecvat să fie ..criticat. Ca să nu mai vorbim de faptul că, adesea, profesorii spun: Îţi dau 9, că şi dacă îţi pun 10, îţi iese tot media 9)! Dar de ce, dacă merită 10, pune-i 10, este dreptul lui!
      Să sperăm că Noul regulament va invita la o mai mare atenţie faţă de copil ca personalitate în formare şi căutare a identităţii, că adulţii – învăţaţi să dea vina pe elevi pentru toate nereuşitele – indiferent că sunt părinţi sau profesori, vor fi mai atenţi în primul rând cu ei înşişi. Agresiunea naşte agresiune, neîncrederea naşte neîncredere, lipsa de respect – lipsă de respect. Ei sunt viitorul acestei ţări. Să nu îl croim după neputinţele noastre!

Exit mobile version