Acești ultimi doi ani m-au determinat să îmi doresc ceva ce nu m-am gândit vreodată că voi cere: o politică corectă și o societate „sănătoasă”. 

După un 2020 ciudat, dar și un 2021 atât de frenetic, avem cu toții dorința ca lumea să revină la normal.

Îmi place să cred că nu numai patria noastră a întâmpinat această criză politică, sanitară și, totodată, economică, ci și alte nații… și îmi păstrez încă speranța într-o Românie mai frumoasă. Poate nu par o persoană preocupată excesiv de politică sau de ceea ce se petrece după cortina presei politice. Însă dorința mea este certă: tot ceea ce aștept enorm de mult este un stat mai bun. Aștept un stat despre care să putem vorbi întotdeauna mândri, nu doar de războaiele medievale sau de invențiile distinse ale celebrilor strămoși, ci de fiecare clipă în care trăim viața de cetățeni ai acestuia. 

Așa că, anul acesta, am să îți cer, Moșule, un viitor mai bun.    

Am să îți cer, Moșule, un trai optim al societății în care m-am născut și cresc. Am să-ți cer înapoi flacăra iubirii pentru acest pământ și sângele de eroi ce ne cutreiera cândva prin vene. Pentru a depăși criza educațională în care suntem cu toții prinși, mi-am creat deja câteva planuri care nu vor schimba total situația actuală a sistemului de învățământ, însă vor demonstra premisa că „mână de la mână facem lumea mai bună”. 

Printre planurile pe care le voi pune în practică începând cu anul ce urmează să vină se numără aplicarea pentru un post în Consiliul Județean al Elevilor, odată cu trecerea în clasa a IX-a. Am ajuns să consider o asemenea decizie extrem de importantă în urma problemelor școlare resimțite nu numai de mine, cât și de prietenii mei care au ales să studieze în diverse unități de învățământ. Asemănător oricărui domeniu, sistemul de învățământ are micile lui probleme, însă ceea ce este cu adevărat deranjant reprezintă lipsa cunoștințelor minime la baza regulilor ce trebuie respectate. Astfel că aici intervine Consiliul Național Al Elevilor. El se asigură că situațiile dificile preîntâmpinate de elevi nu vor fi tratate cu indiferență, ba chiar cu cel mai mare grad de seriozitate și disciplină. 

Captură de ecran cu petiția înaintată de Consiliul Național Al Elevilor

Un gest proeminent al Consiliului Național al Elevilor este inițierea unei petiții adresată Ministrului Educației și Ministrului Sănătății. În numele de reprezentanți naționali ai tuturor elevilor, își exprimă respectuos nemulțumirea legată de deciziile luate din scurt, cele care bulversează întregul sistem educațional. Petiția a fost denumită: „Nu mai jucați ping-pong cu educația din România!” și a avut un succes remarcabil până în momentul actual, strângând aproape 50.000 de semnături. 

Mai am destule gânduri care știu că ar ajuta la o dezvoltare mai bună a comunității noastre, în mod special, a elevilor.

Printre acestea, se numără chiar și un proiect pe care sper că îl voi putea realiza complet, cu sprijinul unei asociații de tineret din județul nostru. Acesta este bazat pe informarea elevilor mehedințeni despre conceptul de corupție în școli, prevenirea și sesizarea acesteia, în cazul în care este nevoie de intervenția autorităților. Bineînțeles că ne-am dori cu toții să resimțim bucuria unui an școlar normal, fără restricții și fără consecințele tuturor problemelor actuale. Mă tem că această bucurie a rămas doar o amintire în seiful nemuritorului gând, situația actuală neputând oferi acest prilej. Noi, românii, aceștia aflați acum la periferia colapsului, ne-am dori să putem reveni la ceea ce iubeam cu adevărat: România noastră.   

Așa că, făcând apel la actuala generație, haideți să fim noi schimbarea! Haideți să le demonstrăm mai mult ca niciodată că putem schimba societatea în care trăim! Închei aici cu un citat, pot afirma eu, emblematic – un citat a cărui semnificație se resimte, în mod special acum, în mijlocul întregii situații pandemice: 

Cei care au privilegiul de a ști au datoria de a acționa” (Albert Einstein) 

                          Semnat, 

                                                                       Georgiana Nicole Albu,

                                                                 Elevă la Colegiul Național Pedagogic „Stefan Odobleja”

Author

Scrie un comentariu

Exit mobile version