Pentru patru olimpici internţionali la matematică, anul 2012 a fost memorabil. Andreea, Simona, Radu şi Ştefan au înţeles devreme că matematica are farmecul ei şi că merită exploatată din plin.


Nu puţine sunt reportajele despre olimpicii din România, iar asta nu poate decât să ne bucure. Indiferent de domeniul în care reuşesc să facă performanţă, aceştia reprezintă, aşa cum e precizat şi în video-ul de mai jos, „garanţia unei ţări normale”.
Detaşarea cu care vorbesc, încrederea că se poate, dorinţa de a dovedi că sunt buni, bucuria de a reprezenta ţara, dar mai ales rezultatele excepţionale pe care le-au obţinut, toate fac din aceşti patru tineri exemple demne de urmat.
Filmuleţul de mai jos prezintă nu doar ce înseamnă să fii olimpic la matematică, ci transmite o atitudine pozitivă, care ar fi de dorit să ne caracterizeze pe toţi. Visul de a reuşi, de a învinge, de a fi pe podium în timp ce imnul ţării se aude în fundal, nu poate fi decât o experienţă pe care vrei să o trăieşti la nesfârşit.
Cunoaşteţi astfel de tineri pasionaţi?

Olimpicii sunt garantia unei tari normale from Smile Media on Vimeo.

Author

Comments are closed.

Exit mobile version