xx_5463510_inginerie-logo
100 de ani de existenţă. Categoria A, între primele 5 din România. Peste 92% inserţie profesională – cȃt de bine sună, foarte pe scurt, descrierea Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată din Iași!
Dacă visezi la cum poţi valorifica potențialul de energie disponibil în natură în toate formele ei și consecinţele unei astfel de posibilităţi – controlul asupra mediului, comunicații de mare viteză, calculatoare mai performante, capabile să ne furnizeze soluții și informații pentru problemele noastre zilnice – atunci cu siguranţă că ești unul dintre candidaţii care se vor simţi cel mai bine în cadrul faculţăţii.
Specializări ca informatică aplicată în ingineria electrică, electronica de putere și acţionări electrice, ingineria sistemelor electroenergetice sau managementul energiei, au ca scop pregătirea de specialiști și formarea de ingineri care să-și desfășoare activitatea în proiectarea, conceperea şi exploatarea echipamentelor pentru acţionări electrice, aplicaţiilor software şi instalaţiilor industriale şi de cercetare în domeniul ingineriei electrice.
Ce o să-ţi placă la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată?

  • cazarea în campusul “T. Vladimirescu” (toţi studenţii anului I primesc cazare)
  • bursele  de  merit, de studio, cele sociale și mai ales bursele oferite de companii
  • programul flexibil care îţi permite să și lucrezi
  • cursurile de limbi străine, cursurile de pedagogie și cursurile ECDL
  • cantina campusului
  • laboratoarele moderne cu dotare de ultimă oră

Cum poţi aplica?
Procedura este de tip CONCURS DE DOSARE. Media generală de admitere (MA) se stabileşte cu relaţia: MA = 100%*MB (MA=media de admitere, MB=media la examenul de Bacalaureat).
TOATE detaliile privind specializările valabile, înscrierea, actele necesare, diplome, adeverinţe și datele de contact ale facultăţii le găsești aici: https://www.adservio.ro/admitere/facultatea-de-inginerie-electrica-energetica-si-informatica-aplicata-gheorghe-asachi-iasi-34
 
 

Author

Scrie un comentariu

Exit mobile version