img
Rareori copilul îşi mentine, la vârsta adolescenţei, acelaşi interes pentru şcoala, ca în primii ani de gimnaziu, motivele fiind, pe cât de diverse, pe atât de fireşti. Prin ce metode putem convinge adolescentul să acorde atenţie şcolii? Ce stimulente funcţioneaza asupra lui, pentru a-l determina să înveţe? Ca să îţi ajuţi adolescentul să ia note mari, trebuie să iei în calcul răspunsul la aceste întrebări, adică să afli ce îl stimulează să înveţe, în loc de a-l obliga şi de a-l pedepsi.
Dacă a început liceul, e firesc să aibă loc nişte schimbări în preocupările lui şi să observi la adolescent o atitudine mai relaxată faţă de şcoală. Nu e niciun motiv de panică dacă media nu mai este peste 9, dar nici o suită de corigente nu este chiar normală.

Pentru ca adolescentul să se menţină pe o linie echilibrată în activitatea şcolară, părintele trebuie să abordeze cu chibzuinţă această problemă. Iată câteva sfaturi:
1. Vorbeşte cu adolescentul tău despre ce se întamplă la şcoală. Află ce materii ii plac şi ce nu i se pare deloc interesant, află ce profesori preferă, care îi displac şi din ce motiv, şi ce părere are despre utilitatea cursurilor. Este important să cunoşti percepţia lui asupra şcolii, pentru a-i înţelege şi modela comportamentul.

 

2. Ţine cont şi de părerea lui. Nu insista să înveţe la toate materiile sau la materiile pe care tu le consideri importante. Respectă-i preferinţele, în ceea ce priveşte domeniile de care e interesat. Dacă tu îţi doreşti să dea la medicină şi îl obligi să vină cu rezultate bune la biologie, iar el are inclinaţii spre istorie, demersurile tale vor fi nu doar inutile, ci chiar nocive, pentru că îi vor crea copilului sentimente de furie şi revolta, care, de cele mai multe ori, îl îndepartează cu totul de şcoală.

 

3. Ajută-l să descopere ce îi place. Adolescenţa este momentul în care începe să se producă axarea pe anumite domenii. Explică-i copilului tău că este important să se concentreze pe acele materii de care se simte atras şi care l-ar putea ajuta mai tarziu, în alegerea unei cariere.

 

4. Stabileşte clar ce aştepţi de la el. Decât să îl presezi cu îndemne clişeu, de genul „mai pune şi tu mâna pe carte”, mai bine stabileşte exact, împreună cu el, care sunt rezultatele pe care vrei să le obţină. De exemplu, stabiliţi, de comun acord, că trebuie să ia note de peste 8 la matematică şi informatică şi peste 7 la română, restul materiilor fiind „la liber”, cu condiţia să obţină medii de promovare.

 

5. Nu-l obliga să înveţe de dragul notelor. Deseori chiar şi părinţii pierd din vedere adevărata utilitate a şcolii şi cad în plasa clişeelor sociale sau a unui orgoliu nejustificat şi solicită copilului rezultate bune doar pentru a răspunde acestor false presiuni. Nota nu este un scop în sine, ci informaţia care se acumulează, utilitatea acesteia şi abilităţile pe care le dobîndeşte copilul.

 

6. Explică-i de ce este necesar să înveţe! Este specific adolescentului să caute explicaţii şi să se întrebe asupra rostului fiecărui lucru. Nu fi surprins dacă te va întreba la ce îi foloseşte să ştie să calculeze integrale, dacă el vrea să se facă pictor. Ar trebui să fim pregătiţi să îi răspundem că atunci când îşi va face necesarul de vopsea, care să îi ajungă pentru o suprafaţă neregulată, va folosi integrala pentru a afla aria acesteia. Câteva exemple concrete de acest gen îi vor arata că utilitaţile lucrurilor pe care le învaţă la liceu  se vor releva la un moment dat, mai tarziu, în viaţă.

 

7. Fii un părinte activ! Încearcă să păstrezi şi tu legatura cu şcoala copilului tău. Du-te regulat la şedinţele cu părinţii, implica-te în activităţile sociale ale şcolii, notează-ţi adresa de e-mail a dirigintelui şi solicită-i să-ţi transmită situaţia elevului, dacă nu te-ai putut prezenta la şedinţă. Dar nu face un obicei din a te prezenta la şcoala nesolicitat şi nici nu vorbi cu profesorii mai mult decât cu propriul tău copil!

 

8. Negociază! Niciun adolescent nu reactionează bine la lucrurile impuse, având tendinţa de a răspunde făcând exact invers, de aceea este recomandat să îi dai senzaţia de libertate şi să îi acorzi şi lui o plajă de decizie.  În schimbul libertăţii de a decide în anumite aspecte, adolescentul trebuie să facă un serviciu, actul negocierii oferindu-i de multe ori sentimentul că are ceva de căştigat. De exemplu, îl poţi lăsa să stabilească singur cât timp aloca învaţatului (renunţi la programul impus), dacă se angajează, în schimb, să se pregătească zilnic pentru materiile prioritare.

 

9. Oferă-i suport. Deseori elevul poate întâmpina dificultăţi în aprofundarea unei materii, motiv pentru care are tendinţa de a renunţa să mai înveţe. Arată-i că eşti dispus să îl sprijini, într-un fel sau altul. Încearcă să îi explici ce nu întelege, să îi cumpari o carte de profil sau caută pentru el informaţii pe net sau mergeţi împreună la un muzeu, de unde să înteleagă din exemple sau imagini cum stau lucrurile.

 

10. Ajută-l să găsească satisfacţii în învaţatură. Aşa cum am mai spus, adolescentul simte nevoia să găsească un rost fiecărei acţiuni, aşa că învăţatul îi va fi puţin mai drag dacă va simţi că are satisfacţii de pe urma lui, nu doar într-un viitor îndepărtat, ci chiar  acum. Deci, creează contexte în care să simtă ca informaţiile pe care le-a aflat la şcoală îi sunt utile şi că este apreciat pentru ele. Antrenează-l în discuţii în care ştii că îşi poate dovedi instruirea sau iscusinţa, cere-i părerea cât mai des sau arată-i că te bazezi pe cunoştinţele lui, în anumite momente.  Se va simţi mândru că a putut să ajute şi va conta pentru el faptul că acest lucru a fost posibil datorită lucrurilor învaţate la şcola.

 

11. Recompensează-l! Nu ezita să îl răsplăteşti atunci când obţine rezultate bune şi să îl feliciţi din inima pentru realizările lui, chiar dacă sunt la materii pe care tu nu le consideri importante.

 

12. Află de ce refuză să înveţe. În situaţia în care copilul a declarat război deschis şcolii şi manifestă făţis refuzul de a învăţa, înainte de a trece la pedepse şi ameninţări, părintele trebuie să afle ce anume a cauzat această atitudine. Puteţi afla că adolescentul a suferit o decepţie la şcoală, a fost umilit de un profesor sau de un coleg, că este respins de anturaj, dacă are note bune, sau că trece printr-o criza de identitate, în care vrea să se cunoască pe sine. Să nu te mire însă dacă la baza urii sale faţă de şcoala stă tocmai insistenţa ta de a învăţa! Copiii au tendinţa de a se revolta împotriva voinţei părinţilor, mai ales dacă aceasta este greşit exprimată. Să îl cerţi întruna că nu învaţă şi să îi strigi, de fiecare dată când îl vezi, să pună mâna pe carte, nu este o soluţie! Ba dimpotriva, ineficienţa acestei metode este deja vizibilă. Din fericire, mai avem şi altele de aplicat.

 

Spor la treaba!

 

Author

Paula este pasionată de educație și comunicare.

2 Comments

  1. Wow. Articolul asta a fost, spre surprinderea mea, destul de interesant.