Tu ce fel de părinte ești?

Toți părinții încorporează atât dragoste, cât și limite în stilul lor parental. Există un echilibru între acestea, care determină un stil parental specific. Doar stilul educativ democratic sau echilibrat are atât dragoste ridicată, puncte tari și slăbiciuni inerente în el și este atribuit figurilor parentale importante din viața noastră. Aceste personaje sunt de obicei proprii noștri părinți.
Parintii care folosesc dragostea, ca stil esential (parintii permisivi) o considera pe aceasta ca fiind mai importanta decat limitele. Se folosesc de asemenea de atasament si de legatura cu copilul lor, pentru a-i invata ce-i bine si ce-i rau. Petrec foarte mult timp cu copiii, comunicand, negociind si explicand. Valoarea lor consta in “cresterea autoincrederii copilului” sau “sa-i faci sa se simta importanti”.
Parintii care au limitele drept baza a stilului abordat (parintii autoritaristi) le considera pe acestea ca fiind mult mai importante decat dragostea (relatia). Folosesc controlul extern pentru a-i invata ce-i bine si ce-i rau si sunt rapizi in a actiona intr-o problema de disciplina. Prin urmare, copiii sunt de obicei rapizi in reactii si rar negociaza cu parintii. Valoarea consta in: “insusirea respectului” si “furnizarea structurii”.
Stilurile parentale sunt definite ca “maniera in care parintii isi exprima credintele despre cum sa fie parinti buni sau rai”. Toti parintii (cel putin 99%) vor sa fie parinti buni si evita sa faca ceea ce cred ei ca ar face un parinte rau. Adopta stilurile insusite de la parintii lor, pentru ca nu stiu ce altceva sa faca si simt ca aceasta este modalitatea corecta de a fi parinte.
Stilul parental de respingere sau neglijare inseamna dragoste si limite scazute. In acest caz se considera ca fiind inadecvat sa intampini nevoile copiilor. Uneori se fac referiri la el, ca fiind “un stil parental indiferent”, datorita lipsei de implicare emotionala si de control asupra copilului. Parintii si copiii aflati intr-o familie de acest tip sunt angajati frecvent in cercuri vicioase de interactiune. Un exemplu al unui astfel de cerc este cel ce urmeaza:

1. Parintele incearca sa controleze comportamentul copilului prin mijloace ineficiente. De pilda, un parinte poate striga la copil sa-si adune jucariile sau poate sa-l ameninte ca i le pune pe toate la gunoi, daca nu sunt stranse imediat.
2. Copilul isi ignora parintele sau protesteaza sau se cearta, ca raspuns.
3. Parintele inceteaza sa mai tipe sau sa ameninte si iese din situatie. Aceasta actiune intareste exact lucrul pe care parintele doreste sa-l opreasca, facand exact ceea ce vrea copilul (sa-l lase in pace).
4. Copilul a adoptat astfel o masura de control asupra parintelui, pentru ca el/ea tocmai a asistat la o scena de “retragere” din partea acestuia.
5. Conflictul  degenereaza,  astfel incat  parintii forteaza  miza  si incep  amenintarile  si strigatele serioase sau abuzul fizic.
6. Copilul accepta in final cererea parintilor de a strange jucariile si intareste comportamentul abuziv al acestora (parintii simt ca trebuie sa fie furiosi sau abuzivi pentru a-l face pe copil sa se supuna). Sau copilul continua sa refuze sa coopereze, protestand tot mai mult, ignorandu-i sau fugind de-acasa.
7. Parintii renunta sau ii pedepsesc pe copii intr-o totala frustrare.

 
Ceea ce e unic in cercul vicios este ca acest copil are de asemenea un rol de jucat in interactiune. Prin urmare, copilul face schimbari in comportamentul sau, pentru a preveni reactia abuziva a parintilor (aduna  jucariile). Acestia cred de obicei ca facand copilul sa se supuna, indiferent de mijloace, justifica rezultatul final. […]
Stilul parental autoritarist are limite inalte si dragoste scazuta. Aceasta nu inseamna ca un parinte autoritarist nu-si iubeste copilul. Ei isi iubesc copilul, dar punctele tari ale stilului lor sunt in aria disciplinei actiunii (limite) si nu in disciplina relatiei (dragoste).
Majoritatea copiilor cu parinti autoritaristi nu se simt ca avand o relatie apropiata, calda cu parintii lor. Prin urmare, acestia nu sunt cei spre care sa te indrepti pentru a-ti rezolva problemele si a te intelege. Parintii autoritaristi valorizeaza supunerea si respectul. Ei nu negociaza reguli si treburi casnice. Si cred intr-o ierarhie a familiei, cu tatal de obicei in varf, mama imediat alaturi si copiii pe ultimul loc.
Acest stil nu mai e la moda astazi in societate. E vazut adesea ca abuziv de catre standardele actuale. Dar este un punct tare. Stabilesc limite clare copiilor lor. Copiii in general se supun. Si astfel e obtinut  respectul. Dar ce-i determina sa fie atat de rai? Asemenea parinti confunda adesea disciplina cu pedeapsa. Pedeapsa este o forta externa, cu ajutorul carora parintii controleaza. Fortele externe sunt eficiente pana la un punct. Copiii se vor supune cand forta externa sau amenintarea este prezenta, dar se vor revolta cand forta se indeparteaza. Asa ca, atunci cand un parinte paraseste camera sau copiii nu se afla sub controlul lor ei fac adesea ce vor, pentru ca nu exista nici un sentiment intern de bine sau rau la copii.
Acest tip de parinte are tendinta de a folosi bataia ca metoda de forta externa. Ea s-a dovedit a fi ineficienta din aceleasi motive, adica, copiii vor face ce li se spune pentru a evita bataia, dar vor face ce vor, cand nu va fi nimeni in preajma  sa-i bata. Asta se intampla din cauza ca nu au internalizat semnificatia binelui si a raului. Bataia este doar un instrument pe care-l folosesc parintii. Daca parintele are doar un ciocan pentru a fixa ceea ce e stricat in casa, va strica mai multe lucruri decat va repara, de-a lungul timpului.
Bataia,denumita si pedeapsa corporala, a fost multa vreme unul dintre mijloacele folosite de parinti pentru a-si disciplina copiii. Desi gradul si frecventa pot varia de la familie la familie, disciplinarea fizica a fost interpretata ca o metoda de determinare a unui bun comportament si de condamnare a comportamentelor inacceptabile.
Ideea de baza este ca bataia este un act de violenta si agresivitate. Daca un adult il palmuieste pe un altul pe trotuar, pentru ca nu s-a grabit suficient sau un barbat isi scoate cureaua si o pocneste pe vanzatoare in magazin, pentru ca aceasta nu a avut atitudinea potrivita – toate acestea sunt considerate atentat, violenta, crima chiar. Nu ar fi logic ca lovirea unui copil sa fie considerata tot un act de violenta? Bataia poate fi foarte bine unul dintre primele acte de violenta pe care le experimenteaza copiii. Li se intampla asta in timpul celor mai vulnerabili ani si de la cei de care depind si care ar trebui sa le ofere dragoste, afectiune si indrumare.
Iata o lista, ce contine opinii pro si contra folosirii bataii in educatia in familie:
PRO

1. Copilul ar putea sa opreasca comportamentul inacceptabil temporar
2. Copilul are atentia dumneavoastra
3. Va simtiti puternic
4. Ati dovedit ca sunteti mai mare si mai puternic decat copilul
5. Va puteti intoarce la activitatile pe care le desfasurati inainte de incident
6. Simtiti ca ati facut ce trebuia, pentru ca este exact ceea ce ar fi facut si parintii dumneavoastra

 
CONTRA

1. V-ati ranit copilul
2. Copilul simte durerea
3. E furios pe dumneavoastra
4. Ii e teama de dumneavoastra
5. E refractar fata de dumneavoastra
6. Se simte rusinat
7. Invata ca dragostea raneste
8. Invata ca lovirea/violenta reprezinta o cale de a rezolva conflictul
9. Se concentreaza doar asupra a ceea ce simte, nu asupra comportamentului care a provocat pedeapsa
10. Invata ca oamenii mari ii pot controla pe cei mici, ranindu-i
11. Gaseste o cale sa va atraga atentia….chiar daca doare si poate repeta comportamentul inacceptabil pentru a o obtine din nou
12. Invata sa minta si sa pacaleasca pentru a evita bataia
13. Invata sa-si exprime furia sau frustrarea prin actiuni violente
14. E posibil ca atunci cand va creste sa-si loveasca sotia sau copiii
15. Stima fata de sine a copilului va fi mult redusa
16. Va puteti simti vinovat
17. Veti incepe sa-l loviti mai mult de-a lungul timpului
18. Legatura parinte-copil va fi mult slabita
19. Ati putea sa-l raniti serios pe copil si sa fiti acuzat de abuz asupra acestuia.

 
Milioane de copii sunt atacati violent in mod regulat, in numele disciplinei. Ei, la randul lor devin extrem de violenti. Vina e atribuita pe rand copiilor, mass-mediei, situatiei noastre economice, scolilor, armelor, oricui si tuturor, si chiar principalul vinovat nu intra in discutie. Pentru ca parintii care folosesc disciplinarea fizica sunt primii care-i invata pe copii sa fie violenti.
“Stii, trebuie s-o pedepsesc tot timpul pentru acelasi lucru. Dar pare ca nu are efect. Ziua urmatoare face la fel.” Va suna familiar? Aceasta este lamentarea multor parinti. Nu doar ca bataia nu functioneaza, dar ea determina de asemenea multe efecte periculoase neintentionate la copiii nostri.
Jordan Riak scria in “Discutie despre bataie”: ”Actul pedepsirii corporale a copiilor erodeaza legatura de incredere dintre copil si parinte. Copilul batut este mai putin capabil sa-si priveasca parintele ca pe o sursa de protectie si confort, care sunt vitale dezvoltarii sanatoase a fiecarui copil”. Fara sentimentul de incredere in parinte, este puternic impiedicata abilitatea copilului de a creste si de a deveni un adult sanatos emotional, care sa fie apt sa aiba incredere si sa-i iubeasca pe ceilalti.
Sentimentul propriei valori si al stimei fata de sine sufera puternic cand este agresat. Copiii carora li se aplica pedeapsa corporala nu se privesc ca fiind atragatori, demni de incredere, ci nemerituosi si inadaptati. Aceasta il face pe copil sa devina ”batausul din vecini, care terorizeaza copiii mai mici”, scrie Riak. Copiii invata sa creada ca ar putea proceda bine si ca e in regula daca folosesc violenta pentru a-si rezolva problemele.
Cei ce sunt batuti – sau chiar amenintati cu bataia – devin rebeli, razbunatori si refractari fata de parintii lor. Nu devin mai de incredere si responsabili, cu un control intern al comportamentului lor, dupa ce au fost batuti. Uneori multi parinti isi amintesc ca au fost batuti, dar foarte rar isi amintesc de ce au fost tratati astfel. Faptul ca isi bat copiii ii impiedica sa invete cum sa fie responsabili si sa se comporte firesc.
Unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale bataii il reprezinta blocarea comunicarii dintre parinte si copil. Copilul batut este rezistent la ceea ce vrea parintele sa-i spuna si nu e deschis la a impartasi problemele si sentimentele cu acesta. Bataia creeaza mai degraba o relatie plina de teama, furie si evitare, si nu o apropiere emotionala reciproca.
Multi parinti se intreaba: ”Daca nu o pedepsesc pentru ca a fost rea, cum va invata ea vreodata sa fie buna?” E nevoie ca parintii sa lase deoparte ideea controlarii copiilor lor. Pot controla situatia si pot folosi consecintele in loc de pedeapsa. In loc sa pedepseasca, parintii trebuie sa adopte o atitudine decenta, plina de respect, o disciplina educativa nonviolenta fata de copiii lor.
Exista cateva alternative la pedeapsa:

• Cautati nevoile ascunse si sentimente ascunse
• Dati informatii si explicatii
• Schimbati mediul
• Gasiti alternative acceptabile Aratati-i cum vreti sa se comporte Oferiti alegeri si nu dati ordine
• Faceti mici concesii
• Oferiti o perioada de pregatire
• Lasati sa apara consecintele naturale
• Comunicati-le propriile dumneavoastra sentimente
• Actionati cand e necesar
• Stapaniti-va copilul
• Indepartati copilul de situatie si stati cu el
• Jucati-va impreuna
• Dezamorsati situatia cu umor
• Faceti un targ, negociati
• Rezolvati reciproc conflictul
• Revizuiti-va expectatiile
• Luati un “time out” parental

Parintii autoritaristi pot deveni autoritari si pot echilibra astfel dragostea si limitele in stilul lor de a-si educa copiii. Parintii autoritari folosesc controale interne, ii invata sa distinga binele de rau, uzeaza de instrumente variate si sunt atenti la nevoile de dezvoltare si emotionale ale copiilor lor.
Stilul parental autoritar inseamna a lasa copiii sa fie ei insisi si sa invete despre lumea inconjuratoare, in mod independent. Desi au ceva independenta, parintii inca stabilesc limite si isi controleaza copiii. Fac asta intr-un mod iubitor si plin de afectiune. Un parinte autoritar poate sa-si puna bratul in jurul copilului si intr-un mod confortabil sa spuna: “stii ca n-ar fi trebuit sa faci asta; hai sa vorbim despre cum poti sa rezolvi situatia mai bine data viitoare”. Aceasta arata doar cat de calm poate aborda parintele copilul si cum acesta nu trebuie cicalit pentru ca a gresit.
Probabil ca majoritatea copiilor de parinti autoritari isi vor cunoaste limitele si nu vor trebui sa se ingrijoreze daca parintii afla ca ei au facut ceva gresit. Adica nu trebuie sa se teama ca vor fi batuti. Nu inseamna ca ei, copiii acestia nu vor avea nici o problema, datorita stilului educativ respectiv. Acest stil le permite sa se relaxeze si sa afle cine sunt, in timp ce fac greseli. Ceea ce e putin probabil sa se intample este ca acesti copii sa aiba o atitudine negativa fata de viata. Probabil ca nu se vor stradui sa incalce reguli, din cauza ca isi stiu limitele. Sa speram ca vor creste si vor folosi acest stil cand vor avea la randul lor copii.
Stilul parental permisiv inseamna dragoste ridicata (disciplina relationala) si limite scazute (disciplina actiunii). Parintii permisivi sunt total de acord cu nevoile de dezvoltare si emotionale ale copiilor lor, dar au dificultati in stabilirea de limite ferme. De fapt, cea mai importanta caracteristica a lor este ca sunt inconsecventi. Ora de culcare este 19.00, apoi 22.00. Folosesc explicatia si negocierea pentru a obtine acordul copilului lor. Se prevaleaza de atasamentul si legatura cu copilul, pentru a-l invata ce-i bine si ce-i rau. Nu se poate afirma ca parintele permisiv este abuziv sau ineficient.
Copiii adesea accepta parintii permisivi, ca rezultat al relatiei dintre ei. Este un fapt putin cunoscut ca acesti copii vor sa-si multumeasca parintii si probabil ca urmeaza mai mult indrumarile cuiva pe care-l cunosc, il iubesc si in care au incredere decat cele ale unora pe care nu-i agreeaza.
Din nefericire pentru parintii permisivi exista cateva slabiciuni ale stilului. Aceste puncte slabe fac stilul parental respectiv ineficient pe termen lung. Asa cum deja am mentionat, parintii permisivi sunt inconsecventi. De-a lungul timpului, copiii invata sa-si manipuleze parintii pentru a-i lasa sa faca ce vor. Numiti-l egocentrism sau comportament egoist, copiii manipuleaza. De ce? Pentru ca pot si pentru ca parintii permisivi ii lasa. Parintii permisivi intaresc de fapt comportamentul manipulator al copiilor. Copiii dobandesc un fals sentiment de control asupra adultilor, care dezvolta comportamentul lor manipulator.
Acesti parinti confunda de asemenea agresivitatea cu afirmarea. Una dintre consecintele negative ale permisivitatii parentale, pentru parinti, este ca sfarsesc prin a se simti sclavi si martiri in fata copiilor lor. Detesta ca ceilalti sa aiba mereu avantaj in fata lor, sa nu li se arate respect sau apreciere pentru tot ceea ce fac pentru copiii lor. Aceasta duce la furie si comportament verbal abuziv (o zona de probleme comune tuturor parintilor permisivi). Stabilirea de limite inconsecvente este un simptom al inabilitatii de a fixa limite clare pentru sine. Parintii de acest fel nu au grija de ei sau nu se valorizeaza suficient. Au grija de oricine altcineva in afara de ei, crezand ca acesta este comportamentul unui “bun” parinte. Sa invete sa se afirme este esential pentru parintele permisiv.
Ce faceti daca sunteti un astfel de parinte? Incepeti mai intai prin a avea grija de dumneavoastra. Stiu ca poate parea egoist, dar realitatea este ca trebuie sa va reglati rezervele emotionale, inainte de a incerca sa va pese de altcineva. Comportandu-va astfel, dar cu un rezervor gol este egoism, pentru ca sfarsiti prin a fi amarat si refractar fata de membrii familiei. Nu puteti sa le oferiti prea mult cand sunteti stors si epuizat. Apoi, in al doilea rand, folositi-va punctele tari ale comunicarii pentru a stabili limite mai ferme. Invatati de la sotul/sotia dumneavoastra sau de la altii, care au un stil mai orientat spre actiune.
Comunicarea efectiva cu copiii este dependenta de capacitatea de a invata sa fii un bun ascultator. Desi parintii ii aud pe copii vorbind in fiecare zi si poarta conversatii cu ei, nu intotdeauna are loc o buna comunicare.
Cand copilul dumneavoastra vorbeste, faceti un efort real sa-l ascultati. Opriti tot ceea ce faceti, stabiliti un contact vizual si acordati atentie celor afirmate de el. Destul de des, ceea ce e spus printre randuri este la fel de important ca si cuvintele rostite. Demonstrati-va interesul fata de ceea ce spune copilul dumneavoastra, punand intrebari potrivite si raspunzand intr-o maniera pozitiva. Daca afirmatiile copilului sunt trecute cu vederea in continuu, ca fiind de mica importanta, acesta va incepe sa simta ca opiniile sale nu conteaza.
Gasiti cai de a comunica copilului ca dumneavoastra credeti ca ea/el e important. Apreciati-le realizarile si eforturile fara sa le “infloriti”. Complimentele pot fi motive bune si ajuta sa aratati ca intr-adevar va intereseaza. Exersarea capacitatii de a fi un bun ascultator la copii poate ajuta la prevenirea multor probleme, care ar putea aparea acasa sau la scoala. […] Amintiti-va ca o comunicare deschisa cu copilul este decisiva. Parintii ar trebui sa fie cei mai importanti ascultatori ai copilului lor. Aratati ca va pasa,  facandu-l pe copilul dumneavoastra sa se simta suficient de important pentru a fi auzit.
Stilul parental democratic sau echilibrat inseamna atat dragoste ridicata, cat si limite inalte. Este bazat pe conceptele democratice, cum ar fi egalitatea si increderea. Parintii si copiii sunt egali in termenii nevoii de demnitate si valorizare, dar nu in termeni de responsabilitate si luarea deciziei. In familiile extinse, unde sunt mai multi copii decat adulti, parintii ar fi invinsi in alegeri cu usurinta, de pilda, in problema conform careia inghetata ar trebui servita inainte sau dupa masa. Parintii – precum presedintele intr-o tara democratica – au puterea veto-ului asupra deciziilor, care ar putea afecta sanatatea si bunastarea celor mai tineri membri ai familiei. Stilurile parentale echilibrate au – in consecinta – un set de credinte parentale :

• Parintii prezinta raul si binele cu propriile cuvinte si fapte. Disciplina e diferita de pedeapsa.
• Blamarea copilului nu este acceptata.
• Consecintele sunt inevitabile si exista si frustrare uneori. Copiii au nevoie de incurajare pentru a incerca noi activitati. Trebuie invatati cum sa rezolve problemele.
• Disciplina e folosita pentru a invata sau ghida, nu pentru a pedepsi, manipula sau controla.
• Principiile de baza ale tuturor acestor credinte sunt reprezentate de
• independenta si responsabilitatea copilului. Parintii prezinta asteptari, nu cereri- pentru a castiga cooperarea si respectul copilului.
• Regula de aur – sa-i tratezi pe altii asa cum ai fi vrut sa te trateze ei pe tine- este esenta stilului parental echilibrat sau democratic. Stabiliti standarde realiste de educare in familie si valorizati omul.
• Prea multa dragoste si parintii vor fi prinsi in plasa de copiii lor. Prea multe limite si vor deveni rigizi in relatia lor cu copiii. Gasirea unui echilibru intre dragoste si limite este o sarcina riscanta, dar necesara.

In acest sens, iata cateva elemente importante pentru o negociere de succes:

• Comunicati clar
• Respectati-l pe celalalt
• Recunoasteti si definiti clar problema
• Cautati solutii din diverse surse
• Colaborati pentru a gasi o solutie comuna
• Fiti de incredere
• Pastrati relatia

Foarte putini parinti sunt adepti ai unui singur stil parental. De obicei, acestia imprumuta caracteristici si metode de crestere ale copilului de la mai multe stiluri parentale principale, inscriindu-se astfel intr-un pattern mixt, propriu lor.
sursa