elevi_09145400
Sursa foto: b365.ro
Noul plan-cadru pentru gimnaziu, care prevede introducerea disciplinei Informatică şi TIC, patru ore de Limba română în loc de cinci, dar şi studierea Limbii latine în clasa a VII-a, a fost prezentat, marţi, de directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic, într-o conferinţă de presă. Noul plan cadru va fi aplicabil pentru copiii care vor intra în clasa a V-a în septembrie 2017.
Potrivit planului, copiii au la dispoziţie mult mai multe opţionale în curriculum la dispoziţia şcolii (CDS), vor studia educaţia socială, care se va numi în clasa a V-a Studiul gândirii critice în contextul drepturilor şi responsabilităţilor, în clasa a VI-a – Educaţie interculturală, în clasa a VII-a – Educaţie pentru cetăţenie democratică şi în clasa a VIII-a – Educaţie financiar-economică şi antreprenoriatul. Conform noului plan cadru, se au în vedere reechilibrarea ponderii diferitelor arii curriculare – om şi societate, creşterea ponderii curriculumului la dispoziţia şcolii – 1-3 ore în clasele V-VII şi 1-4 la clasa a VIII-a, introducerea unei noi discipline – Informatică şi TIC, asigurarea studierii unor discipline în toţi anii de gimnaziu, precum Educaţie socială, Educaţie plastică, Educaţie muzicală, accent pus pe latura practică, pe competenţe, nu pe conţinuturi.
* La clasa a V-a este redusă cu o oră alocarea pentru Limba română, se introduce o disciplină nouă – Informatică şi TIC. La Educaţia tehnologică şi aplicaţii practice se pune accent pe latura aplicativă, iar la Educaţia socială este introdus Studiul gândirii critice în contextul drepturilor şi responsabilităţilor. Ponderea orelor de Istorie creşte la două ore pe săptămână, iar CDS cuprinde minimum o disciplină ce va fi predată integrat.
* În clasa a VI-a se introduce Informatică şi TIC, este introdusă educaţia interculturală în cadrul disciplinei Educaţie socială, educaţia tehnologică şi aplicaţii practice cu accent pus pe latura aplicativă, iar CDS va cuprinde minimum o disciplină ce va fi predată integrat.
* Pentru clasa a VII-a este introdusă o nouă materie – Informatică şi TIC, educaţia pentru cetăţenie democratică, în cadrul disciplinei Educaţie socială, se introduce disciplina elemente de Limba latină şi de cultură romanică. De asemenea, la educaţia tehnologică se va pune accent pe latura aplicativă, iar ponderea CDS creşte, numărul maxim de ore alocat fiind de trei ore pe săptămână.
* Clasa a VIII-a cuprinde Informatică şi TIC, este introdusă Educaţia financiar-economică şi antreprenoriatul în cadrul educaţiei sociale, este asigurată o alocare de o oră pe săptămână pentru ambele discipline din aria Arte (muzică şi arte plastice). Consilierea şi dezvoltarea personală are o centrare puternică pe orientarea şcolară, iar educaţia tehnologică şi aplicaţii practice pun accent pe latura aplicativă. Creşte ponderea maximă de ore din CDS la 4 ore/săptămână.
Sursa: AGERPRES

Author

Scrie un comentariu