background-proiecte
În #JoiaTehnologică de azi vă prezentăm Fundaţia YES – o organizaţie non profit care acţiunează pentru a alinia la standarde europene sfera educaţiei romȃnești. Printre proiectele lor se numără dotarea școlilor cu internet, cu echipamente și soluţii IT care să contribuie la îmbunătăţirea procesului de învăţare. Proiectul se numește Tehnologie în școli și face pași importanţi în ceea ce se numește învăţămȃntul digital.
În termeni de implicare, energie și viziune, Fundaţia YES contribuie la progresul tinerei generaţii prin initiative de coordonare, cooperare și oportunităţi sporite de parteneriate care să permită tinerilor recunoaşterea competenţelor şi a aptitudinilor obţinute prin intermediul educaţiei formale și non-formale, precum şi creşterea posibilităţilor de valorificare a acestor competenţe pe piaţa muncii.
Obiectivele și atribuţiile fundaţiei sunt îndreptate către crearea de noi perspective în sistemul educaţional: investiţii în infrastructură, campanii de informare, burse de studiu și de merit, proiecte care să ajute la îmbunătăţirea procesului de învăţare, creșterea accesului la educaţie de calitate dar și a posibilităţilor de valorificare a competenţelor pe piaţa muncii.  Astfel, Fundaţia YES:

  • Iniţiază și susţine acţiunile care conduc la accesul populaţiei la serviii de educaţie îmbunăţăţite și modern
  • Susţine unitățile de învățământ românești cu echipamente TIC, training, suport și informare cu scopul îmbunătățirii calitative a serviciilor de educație
  • Organizează sesiuni de informare și conștientizare în rândul populației : părinți, elevi, profesori, directori și personal decizional/autorități publice cu scopul creșterii nivelului de implicare al tuturor segmentelor de populație în cadrul învățământului
  • Susţine prin sponsorizări, burse, granturi a acțiunilor ce contribuie la eliminarea punctelor problemă ale învățământului: absenteism crescut, abandon școlar, lipsa implicării active a părinților, promovabilitate scăzută și rezultate nesatisfăcătoare la testările naționale, incidențe și violența în rândul elevilor și în relația elev-profesor și corupție în cadrul mediului educațional;
  • Iniţiază campanii evenimente și acțiuni ce contribuie la protejarea drepturilor elevilor, părinților și profesorilor și la perfectarea cadrului legislativ/politicilor de implicare ale Ministerului Educației și altor autorități și ministere ce au atribuții directe/indirecte

2% pentru EDUCAŢIE
Susţinute de crezul că tehnologia înseamnă schimbare în bine și evoluţie, fondurile YES sunt îndreptate spre investiţii în unităţile de învăţământ din România, investiţii ce ţin de infrastructură pentru acces la internet, dotare cu echipamente IT de ultimă generaţie a școlilor – cu scopul de a transforma procesul educaţional într-o experienţă unică şi plăcută atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, astfel încât orele să fie ţinute eficient și la standarde europene.
Redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit aferent anului 2015 către Fundaţia YES înseamnă o poziţionare clară în tabăra celor implicaţi și a celor care încearcă să contribuie și să aducă plus valoare sistemului educaţional romȃnesc. Află mai despre programele YES pe http://fundatiayes.ro/ iar dacă te regăsești în valorile asumate de fundaţie și poţi să vizualizezi rezultatele pozitive, completează formularul 230 și redirecţionează 2% din impozit: http://fundatiayes.ro/resurse
 
De reţinut:

  • Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu te costă nimic. În cazul în care nu redirecţionezi aceşti 2%, banii rămân statului.
  • Dacă doreşti să sprijini şi mai mult programele YES, poţi să strângi formulare de la colegii de serviciu, prieteni sau familie şi să ne anunţi. Un membru al Fundaţiei YES va veni la sediul tău să ridice formularele şi, ulterior, le vom trimite noi către administraţiile financiare aferente.
  • Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate, pot însemna foarte mult în îmbunătăţirea sistemului de invăţământ românesc Direcţionează 2% către Fundaţia YES.

 

Author

Scrie un comentariu