Daniel are 17 ani și este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național “Garabet Ibrăileanu” din Iași.  A participat la:

  • Concursul Internațional Euroscola, ediția 2017, unde a fost îndrumat și susținut de doamna profesoară coordonatoare Doinița Cărăușu care i-a acordat foarte multă încredere. În acest concurs a avut foarte multe de învățat, a devenit mai sociabil și mai deschis decât era înainte.
  • Turneul de box Memorialul “Iosif Mattes” ediția a XV-a, locul II la categoria 63 kg, unde a fost îndrumat și susținut de profesorii antrenori Brânzei Neculai și Tinu Brânzei în cadrul clubului sportiv CSS CFR Unirea Iași. A fost primul său premiu în cadrul unui club sportiv și primul meci în calitate de pugilist. Asta i-a dat curaj să continue pe acest drum.

Îl susțin părinții, fratele, prietena lui, cei mai buni prieteni, unii profesori și domnul diriginte Cehan Ionuț.
Urmatorul său obiectiv este permisul auto dar cel mai mare obiectiv care urmează este Bacalaureatul.
Întrebat unde se vede peste 10 ani, a răspuns că preferă să nu presupună nimic de pe acum, pentru că uneori viața te ia prin surprindere, poate aparea ceva neprevăzut care îți poate schimba radical viitorul, în bine sau în rău.
Ar prefera să rămână în țară pentru că are anumite planuri de viitor pe care speră să reusească să le pună în practică.
Îi mai plac jocurile pe calculator, în special cele de echipă cu scop precis în care poți să ajungi la un nivel avansat unde poți face performanță, cum ar fi Counter-Strike: Global Offensive.
Îi place să petreacă timpul cu prietenii, lucru care îl face să se elibereze și să se detașeze de orice impas din viața lui.
Tot printre hobby-urile lui se află și mașinile. Este pasionat de mașinile puternice, mașinile modificate pentru expoziții. Nu e vorba de acea pasiune care te face să calci pedala ci aceea care te face să ai grija de mașina ta și să cunoști măsuri de precauție în plus, pe care vrea să le învețe la o școală auto specială din București.
Ține să mulțumească domnului diriginte, Cehan Ionuț, pe care îl respectă mult, pentru întelegerea și încrederea acordată în cadrul concursului Euroscola și pe tot parcursul perioadei în care practică box, precum și doamnei profesoare Cărăușu Doinița fără de care nu ar fi avut șansa de a participa la Euroscola. Dumneaei a avut încredere în el că poate duce la final cu succes toate sarcinile din cadrul proiectului.
Daniel este ambițios, descurcăreț și sociabil.
Îți ținem pumnii, Daniel. Sperăm să mai auzim de tine!

Dacă și școala ta folosește Adservio, ești olimpic sau ai obținut premii la diverse competiții și vrei să fii promovat în Adservio, scrie-ne pe adresa: loredana.mititiuc@adservio.ro, atașează o poză de calitate (minim 1250 de pixeli) și o listă cu premiile obținute iar noi vom povesti lumii despre pasiunile tale!

Author

Write A Comment