Școala Aletheea, în colaborare cu Casa Corpului Didactic a Municipiului București, te invită pe 25 Mai la evenimentul numit ”7 Ateliere Aletheea” în București la Hotel Ramada Parc.

Aletheea propune elevilor şi părinţilor practici educaţionale care au ca scop pregătirea copiilor pentru un viitor imprevizibil, complex, imediat, dar şi plin de promisiuni, speranţe şi vise.
Ești invitat la discuții privind următoarea provocare: dacă scopul educaţiei, din neolitic și până astăzi, a fost pregătirea pentru roluri sociale şi formarea valorilor culturale și morale, care sunt rolurile sociale și valorile viitorului?

Programul evenimentului:

09.30 – 11.30 – Atelier „Un alt fel de educație pentru o altfel de generație” moderat de Ada Roseti

12.00 – 13.30 – Sesiune de ateliere:

  • Tehnologie, STEM şi dimensiune umană în educaţie – Virgilius Teodorescu, profesor și Adriana Manole, Microsoft
  • „Gamification” – managementul clasei prin joc – John Riley, profesor şi Bogdan Godja, consilier educațional
  • „Points of you” – Educaţia ca inspiraţie – Oana Niculae, Country Leader, Points of You™ Romania

14.30 – 16.00 – Sesiune de ateliere

  • Cât de plin este paharul tău? – Bianca Stănescu, consilier educațional, Andreea Lazăr, profesor şi Andreea Cotiţosu, profesor
  • Experienţe de învăţare transdisciplinare – Aniela Mancaş, profesor şi Mihai Stamatescu, profesor
  • Think SMART – Florentina Vasile, profesor învățământ primar şi Mădălina Nicolescu, profesor învățământ primar

Mai multe detalii despre conferință poți afla de aici.

Formularul de încriere este disponibil aici.
Data limită pentru înscrieri: 19 mai 2019.

Author

Scrie un comentariu

Exit mobile version