Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi este cea mai mare şi mai prestigioasă instituţie privată de învăţământ superior din Moldova. A fost înfiinţată în anul 1990, ca parte a Fundaţiei Academice “Petre Andrei”, o organizaţie non guvernamentală dedicată memoriei lui Petre Andrei, un binecunoscut filosof şi academician.
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei îşi urmează misiunea de a profesionaliza, în cadrul ciclurilor de studii de licenţă (3 ani) şi studii de master (2 ani), specialişti în diverse ramuri aplicative ale psihologiei (psihologie clinică şi psihopatologie, psihologia transporturilor, psihologia muncii şi organizaţională, psihoterapie, psihologie educaţională etc.), care să fie competenţi în a răspunde exigenţelor cerute de profesia de psiholog la nivel naţional şi european şi dedicaţi oferirii de servicii de calitate tuturor potenţialilor beneficiari care au nevoie de acestea.
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi sprijină performanţa academică şi încurajează dezvoltarea personală şi profesională. În fiecare semestru, eforturile şi realizările celor mai buni studenţi sunt răsplătite prin acordarea mai multor tipuri de burse: de merit, „Cum Laude”, pentru activităţi ştiinţifice, de performanţă sau „Gaudeamus”. De asemenea, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi îşi propune să asigure şanse egale de promovare şi avansare în carieră pentru toţi studenţii săi. În acest sens, studenţii cu probleme sociale sau medicale deosebite sunt încurajaţi să îşi continue studiile prin oferirea unor burse sociale, materializate prin scutiri sau deduceri de la plata taxelor şcolare.
Forma, durata studiilor şi specializările sunt în concordanţă cu Declaraţia de la Bologna:

STUDII DE LICENŢĂ (învăţământ de zi, 3 ani, 180 credite)
Specializare:
– Psihologie

PROGRAME MASTER (învăţământ de zi, 2 ani, 120 credite)
Specializări:
– Consiliere educaţională şi intervenţie în orientarea şcolară şi vocaţională – 2 ani
– Managementul resurselor umane – 2 ani
– Management educaţional – 2 ani
– Mediere şi consiliere psihosocială în probaţiune şi securitate privată – 2 ani
– Psihologie politică şi leadership – 2 ani
Domenii de activitate în care pot profesa psihologii:
Justiţie, Sănătate, Mediul de Afaceri, ONG-uri, Cabinete Private, Sport, Resurse Umane, Industrie, Învăţământ, Cercetare, Poliţie, SRI, Armată, Institute de Investigare Socială, Administraţie Publică, Publicitate,Transporturi, Politică.
Perioade de înscriere pentru admitere:
a) Sesiunea I: 2 mai – 21 iulie 2017 ;
b) Sesiunea a II-a: 24 iulie – 30 septembrie 2017.
Mai multe detalii despre admitere și dosarul de înscriere găsiți aici.

Author

Write A Comment