Atunci când formulele complicate sunt însoțite de experimente practice și sunt corelate cu viața de zi cu zi, științele devin mai interesante. De acest lucru s-au convins deja, din 2015, în fiecare an, peste 2.500 de elevi ieșeni după ce au experimentat în cadrul atelierelor Științescu, descoperind motive de a învăța cu plăcere.
Fundația Comunitară Iași continuă această călătorie, lansând concursul de proiecte pentru cea de-a IV-a ediție a Fondului Științescu Iași.
Prin acest program, Fundația Comunitară Iași urmărește să ofere 120.000 lei pentru inițiative ingenioase care își propun să-i împrietenească pe elevii din clasele VI-XII cu științele, prin proiecte educaționale din domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică).
Fie că faci parte dintr-o organizație non-guvernamentală (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii) sau doar ești parte dintr-un grup de inițiativă, fie că ești profesor, elev, student, muzeograf, bibliotecar, cercetător, inventator, angajat într-o companie, freelancer sau, pur și simplu, părinte sau bunic şi ai o idee despre cum poți face ca pasiunea ta pentru științe să fie transmisă mai departe tinerelor generații, Științescu abia așteaptă să te cunoască.
Toţi cei interesaţi de Științescu Iași îşi pot înscrie proiectele până pe 5 decembrie 2018, prin completarea formularelor de înscriere disponibile aici.
Un juriu dedicat şi pasionat de ştiinţe va selecta proiectele cele mai interesante, urmând ca acestea să fie finanţate cu o sumă de până la 12.000 lei fiecare.
Înscrie-ți și tu proiectul și contribuie la dezvoltarea unei educații bazate pe noutate, creativitate și antrenarea aptitudinilor.
Author
Diana