ETTI

Dragi Elevi,

Stimați Profesori şi Părinţi,

Ne face plăcere să vă invităm  pe data de 28 ianuarie 2017 la ora 10 în Aula Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, Bd. Carol I, nr. 11A, la o întâlnire cu profesori, studenți, absolvenți ai facultății precum și cu reprezentanți ai unor companii care își selectează angajați dintre absolvenții facultățiii noastre.  Cu ocazia acestui eveniment veți cunoaște oferta educațională a Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației  şi veți avea posibilitatea de a vizita săli de curs, laboratoare şi biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Suntem convinși că, dând curs invitației noastre, veți afla lucruri interesante legate de oportunităţile pe care le oferă studiul la facultatea noastră în contextul cererii în continuă creştere de ingineri formați în această facultate în companii din domenii precum comunicaţii mobile, automotive, electronică de putere, circuite integrate, reţele de calculatoare, etc.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați pe adresa de e-mail a facultății decanat@etti.tuiasi.ro.
Cu mai bune gânduri,
Prof. univ. dr. ing. Daniela Tărniceriu
Decan,
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației,
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”

Author

Write A Comment