În 2019 Liga Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare din Iași organizează competiţia IT Marathon, eveniment ce se adresează tuturor studenţilor şi elevilor pasionaţi de tehnologie din toată țara.  

Concursul, aflat la a VIII-a ediție, a crescut în fiecare an ca număr de participanți și ca număr de secțiuni, anul trecut fiind extins la nivel naţional. Participarea se poate face la secţiuni precum: Web Development, Desktop Applications, Mobile Apps și Junior Dev.  

Secțiunea Junior Dev este dedicată elevilor de liceu și are scopul de a-i introduce în atmosfera competițiilor universitare. Concursul propriu-zis constă în rezolvarea unei serii de probleme într-un interval de 8 ore, probleme de algoritmică, de dificultăţi variate, ce se bazează pe materia de liceu, dar care necesită o viziune mai amplă asupra domeniului. Problemele sunt de tipul celor prezente la olimpiada de informatică.  

Câştigătorul este desemnat în funcţie de eficienţa soluţiilor furnizate, de timpul şi memoria necesare rulării acestora. Acesta este beneficiarul unui loc la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Iași, fără a mai fi necesară susţinerea testului de admitere.  

Perioada de înscrieri: 5 Martie – 7 Aprilie 2019.  

Informații suplimentare se pot găsi la:

Web: http://itmarathon.lsaciasi.ro

Înscriere Junior Dev: http://itmarathon.lsaciasi.ro/inscrierijunior.php

Facebook: https://www.facebook.com/ItMarathon

Q&A : http://itmarathon.lsaciasi.ro/despre.php

Author

Write A Comment