joia-tehnologica-2

Săptămȃna trecută am participat la Bett Show, cel mai mare eveniment din lume din domeniul tehnologiei în educaţie, care are loc la Londra, în fiecare an. Bett Show este cea mai bună oportunitate de a experimenta și de a vedea cele mai recente tehnologii din domeniul educaţiei, dar și de a-i asculta pe experţii în domeniu. Bett oferă, totodată, vizitatorilor posibilitatea de a explora modul în care tehnologia poate îmbunătăți procesul de predare-învăţare și de a-i spori eficienţa. Anul acesta, au participat la eveniment 868 de expozanţi, 554 de speakeri și peste 600 de seminarii au fost ţinute la Bett. Da, e o cantitate imensă de informaţii și de soluţii care mai de care mai interesante prin care se încearcă îmbunătăţirea educaţiei prin tehnologie, la nivel internaţional. Vă povestim ce ne-a inspirat pe noi și ce ne-a plăcut cel mai mult.
Sugata Mitra – un foarte renumit cercetător în domeniul educaţiei, pe care îl puteţi vedea în TED talks, AICI.
Ne-a plăcut discursul Ministrului Educaţiei din UK, The Rt Hon Nicky Morgan, care a vorbit despre cȃt de importantă este tehnologia în școli și ce multe posibilităţi deschide accesul la tehnologie în domeniul educaţiei. De aceea, ca parte a planului de dezvoltare, vor investi 1.3 miliarde £ în infrastructura de internet, astfel încȃt toţi copiii să aibă acces indiferent de locul sau zona în care trăiesc sau învaţă. Pentru că, spunea ea și ne-a placut tare, Big brains are big brains no matter where they come from 🙂  Discursul susţine ideea că inovaţiile din domeniul educaţiei sunt, fără doar și poate, un ajutor pentru învăţămȃntul modern, un ajutor pentru profesori, care își pot dedica tot timplu pasiunii lor de a preda și de a învăţa copiii, fără a mai avea grija activităţii birocratice, un ajutor pentru copii pentru că îi pregătește și le dezvoltă abilităţile și cunoștinţele de care au nevoie pentru a reuși într-o lume modernă.
Ne-a plăcut BBC micro:bit, un proiect dezvoltat de BBC în parteneriat cu Microsoft, prin care vor oferi elevilor de pȃnă în 7 ani din UK, gratuit, mini computere pe care le pot programa folosind o inteIMG_9522rfaţă ușoara, simplă și intuitive. Scopul BBC micro:bit este de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilităţile de bază în domeniul știinţei, tehnologiei și ingineriei digitale, pentru că fiecare element al mini pc-ului poate fi complet programabil cu ajutorul unui software via un website dedicat. Astfel, proiectul  îi încurajează pe copii să-și descopere abilităţile de a scrie cod și de a programa un device, fără cunoștinţe iniţiale în acest sens. BBC micro:bit se conectează ușor la alte dispozitive, senzori, kituri sau alte computere (precum Arduino, Galileo, Kano, littleBits and Raspberry Pi), de care elevii se pot folosi și pot trece într-o nouă etapă, mai complexă, de învăţare. Pe scurt, BBC micro:bit este un mod excelent de a trezi interesul copiilor către tehnologie și, în același timp, cea mai ambiţioasă iniţiativă din educaţie a britanicilor din ultimii 30 de ani.
The 3D classroom e un proiect pentru care am fi dat orice să-l fi avut la ore. Și voi aţi face acum la fel, pentru că e un instrument care oferă posibilitatea de a participa la lecţii interactive de biologie, geografie, fizică, matematică, inginerie și chimie. Tot proiectul se învȃrte în jurul ideii “de la macro la micro” – gȃndiţi-vă că elevii pot vedea, în detaliu, structura unei celule sau modalitatea în care funcţionează inima. 3D. Totul se întȃmplă prin intermediul unui televizor 3D, a unor ochelari și a unui software special, care duc elevii într-o călătorie virtuală nemaipomenită! Profesorii nu sunt limitaţi de modul în care prezintă lecţia și pot explica cu mare exactitate orice informaţie și oricȃt de abstractă ar putea părea ea pentru copii.
Mai jos vedeţi cȃteva videouri care vă arată, mai detaliat, cum funcţionează The 3D Classroom:



Mai are rost să spunem că tehnologia este un ajutor, binevenit în educaţie, care îi pregătește pe copii pentru a reuși în viitor? Are 🙂
Ne revedem joia viitoare!

Author

Write A Comment