Se spune, pe bună dreptate, că un zâmbet impecabil este o armă invincibilă ce ne-ajută, acompaniat de alte atu-uri personale, să obținem mai ușor simpatia celor din jur! De aceea, atenția pe care o acordăm îngrijirii danturii este crucială!
Specialiștii Clinicii Stomatologice Dentesse ne atrag atenția asupra importanței profilaxiei stomatologice (cumulul terapiilor de prevenire a problemelor dentare) și susțin că profilaxia este cea mai puțin costisitoare metodă de evitare a deficiențelor dentiției, fie ele de ordin medical ori estetic.
Deși mulți dintre noi suntem încă timorați de perspectiva unei vizite la stomatolog, este important ca sănătății orale să i se atribuie atenție deosebită iar cei foarte tineri trebuie educați să întrețină o igienă orală strictă și să conștientizeze că prezența în cabinetul stomatologic nu reprezintă o pedeapsă!
Utilizarea corectă a periuței de dinți, a aței dentare, alegerea unei paste de dinți de bună calitate precum și un regim alimentar echilibrat, sunt elementele-cheie necesare unei dentiții perfect sănătoase.
Medicii clinicii Dentesse recomandă ca profilaxia dentară să se efectueze periodic, la fiecare 6 luni, pentru a preîntâmpina astfel agravarea unor eventuale probleme ale dinților!
Voi când ați vizitat ultima oară, medicul stomatolog? Dacă ați depășit cele 6 luni recomandate între vizite, noi vă sfătuim să nu mai amânați, zâmbetul impecabil deschide uși, inimi…

Author

1 Comment

  1. Toti trebuie sa acordam o maxima importanta si atentie sanatatii dentare,este la fel de importanta ca si sanatatea in general.Facuta corect este cu atat mai important.