two-girls-and-one-boy-student-smiling-with-notebooks
Din anul şcolar 2016 – 2017, la clasele a XI-a şi a XII-a se va putea studia o nouă disciplină opţională: Istoria recentă a României. Potrivit unui comunicat de presă al MENCŞ, programa cursului face parte din oferta de opţionale propusă elevilor şi profesorilor de istorie de Ministerul Educaţiei în cadrul curriculumului la decizia şcolii.
„Disciplina prezintă o imagine complexă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului XX şi din primele decenii ale secolului XXI. Noul curriculum susţine o abordare flexibilă prin ponderarea studierii evenimentelor în favoarea ansamblului şi a perspectivei asupra trecutului, respectiv prin aprofundarea şi interpretarea trecutului în locul memorării unor serii cronologice şi a istoriei de tip narativ şi enciclopedic”, se arată în comunicatul de presă. 
Conţinuturile programei sunt grupate în patru capitole, fiecare corespunzând etapelor, general acceptate, în care a evoluat România de la 23 august 1944 până în 1989. „Ultimul decupaj este perioada parcursă din 1990 până în 2007 (anul integrării României în Uniunea Europeană), an considerat un reper important al evoluţiei istoriei contemporane. Criteriul de referinţă în fixarea acestor perioade cronologice îl reprezintă proiectele de ţară disputate şi asumate de către actorii politici şi ai societăţii civile în fiecare dintre aceste perioade”, mai afirmă sursa citată.
MENCŞ precizează că programa disciplinei Istoria recentă a României propune un demers didactic realizat din perspectivele educaţiei pentru drepturile omului, educaţiei pentru diversitate, educaţiei pentru dimensiunea de gen, a perspectivelor multiple asupra istoriei, a problemelor sensibile şi controversate, a strategiilor de argumentare, negociere şi cooperare, dar şi a utilizării surselor multiple de informare şi documentare. „Programa cursului opţional Istoria recentă a României face parte dintr-un pachet educaţional care va cuprinde manualul pentru Istoria recentă a României, ghidul profesorului şi un ghid multimedia”, se mai arată în comunicat.
Sursa: AGERPRES

Author

Write A Comment