Astăzi a început a opta ediție a Fondului de Burse coordonat de Fundația Comunitară Iași
Ieșenii care își doresc să ajute la dezvoltarea unui tânăr se pot implica singuri sau împreună cu cei dragi. Ei pot alege să susțină cu o bursă în valoare anuală de 2.200 de lei, un parcurs școlar care altfel ar putea fi anevoios, presărat de dificultăți. În același timp selectează viitorii bursieri și timp de un an, le sunt aproape, urmărindu-le evoluția.
Bursele vor fi acordate elevilor din clasele V – XII, cu media cel puțin 8,50 în anul școlar anterior, la care venitul pe membru de familie nu depășește 800 de lei și care se implică atunci când au ocazia în activități extrașcolare.
Elevii interesați pot aplica la programul de burse până pe data de 31 octombrie 2018 după ce consultă criteriile de eligibilitate din ghidul de finanțare.
Cum poți dărui ajutorul tău?
Singuri sau împreună cu familia, colegii ori prietenii, donatorii pot oferi o bursă în cuantum de 2.200 lei (acordată integral sau în tranșe) care să îi deschidă noi posibilități tânărului ales. Prin gestul lor, donatorii oferă resursele financiare necesare pentru a le susține pasiunile și a dezvolta noi aptitudini dar transmit mai departe și un exemplu de implicare în comunitate.
În 2012, primii ieșeni au pus mână de la mână și au sprijinit cinci copii să-și urmeze chemarea. De atunci, 364 de burse au venit în întâmpinarea tinerilor care și-au depus dosarele de candidatură, cu încredere în oamenii care se implică în viața și în idealurile comunității, practicând generozitatea.
Prin educație spre un viitor mai bun
O bursă poate însemna pentru un copil, un sprijin care să facă diferența între o evoluție școlară armonioasă și un parcurs marcat de obstacole. O bursă poate reprezenta o șansă de a-și descoperi, prin cunoaștere, aptitudinile și puterea de a evolua. O bursă poate însemna un viitor mai bun prin educație.
Devino donator și ajută-i să descopere un viitor mai bun. Arată-le că ieșenii sprijină copiii cu dorință de dezvoltare și pasiune pentru educație.
Ia legătura cu Andreea Marosac, coordonatorul Fondului de Burse, prin telefon: 072.054.0521, email: andreea.marosac@fundatiacomunitaraiasi.ro sau donează pe http://www.fundatiacomunitaraiasi.ro/doneaza/
 
 

Author

Write A Comment