o-TEEN-STUDYING-facebook
Repetiția este mama învățării! Dar nu orice fel de repetiție. Repetiția spațiată este una din cele mai eficiente metode de învățare prin care îl poți ajuta pe copil să își amintească informațiile învățate pe termen lung, mai ales când se pregătește pentru examen. Secretul constă în intervalul de timp dintre repetiții.
Repetiția spațiată este în stransă relație cu noțiunea de „curba uitării”, care arată ritmul în care scade acuratețea informațiilor pe care le-am memorat. Curba uitării este exponențială, adică în a doua zi după ce am învățat, pierderea de informație este foarte mare, după care uităm într-un ritm mai lent. Iată mai multe detalii.

  • În prima zi în care copilul tău a învățat lecția, nivelul său de cunoștințe evoluează de la 0% până la cel de 100%. Adică va reține tot ce a învățat.
  • A doua zi după ce a învățat, este preconizată o pierdere de 50%-80% din informațiile învățate cu o zi înainte, dacă nu a folosit informația în niciun fel și dacă nu s-a gândit la ea. Uitarea apare deoarece informațiile pe care le reținem sunt mentinute temporar, în funcție de utilitatea lor. Dacă nu facem un efort voluntar de a folosi informațiile pe care vrem să le reținem, creierul nostru le va “șterge”, considerându-le inutile.
  • Până în a șaptea zi de la învățare, copilul își va aminti și mai puțin, iar la o lună după învățare, își va aminti lecția vag, probabil 2-3% din ce a învățat.

De aceea, dacă nu folosește repetiția spațiată, copilul tau va trebui să învețe pentru examen din nou lecțiile pe care le-a învățat în urmă cu o lună.
curba_uitarii

Pentru a schimba curba uitării, recomandă-i copilului să repete lecția astfel:

  • În a doua zi după ce a învățat, este bine să repete informațiile timp de 10 minute.
  • În a șaptea zi după ce a învățat, va avea nevoie de 5 minute pentru a reactiva informațiile învățate.
  • Peste 30 zile, creierul copilului tău va avea nevoie doar de 2-4 minute pentru a recunoaște informațiile învățate.

Trebuie să mai știi că repetiția spațiată nu este o invenție nouă. E o metodă care a apărut cu mai bine de 130 de ani în urmă, datorită lui Hermann Ebbinghaus în cartea sa: “Memoria: o contribuție la psihologia experimentală”. De atunci, numeroase studii au confirmat eficiența ei.
Tot Hermann Ebbinghaus a introdus și termenul de “curba uitării” în studiile sale privind eficiența și durata memoriei. Viteza cu care uităm informația pe care am învățat-o depinde de:

  • dificultatea materialului pe care l-am avut de învățat,
  • cât de ușor am reușit să integrăm noul conținut cu ceea ce deja știam,
  • cum ne-am reprezentat informația,
  • în ce condiții am învățat (am fost stresați, am fost obosiți, plictisiți etc.)

Cu toate că fiecare om diferă de celalalt în privința capacității cu care învață și reține informația, curba uitării este identică la toți.
Ce poti să faci pentru a îmbunătăți memoria copilului tău?

  • Învață-l să conecteze informația nouă cu ceea ce știe deja.
  • Recomandă-i să folosească ceea ce a învățat în cât mai multe contexte.
  • Ajută-l să își verifice cunoștințele pentru a vedea cât anume a reținut din ceea ce a învățat.
  • Asigură-te că apelează la tehnica repetiției spațiate.

Uitarea este un fenomen normal care poate fi evitat dacă folosim frecvent și în modalități variate informațiile pe care dorim să le reținem. Copilul tău ce strategie de învățare folosește?
sursa

Author

Paula este pasionată de educație și comunicare.

Write A Comment