Toate începuturile de an au ceva în comun: dorinţa de a fi mai buni. Indiferent că este vorba despre un hobby, un loc de muncă sau un proiect despre care doar noi ştim, concluzia rămâne aceeaşi.

Celebrate 2013
Pentru noi, 2013 nu poate fi decât un an în care ne vom dedica şi mai mult proiectului Adservio. Asta înseamnă, în primul rând, mai multă implicare în ceea ce priveşte dezvoltarea produsului şi odată cu el şi implementarea în şcoli şi licee. Pentru ambele avem nevoie nu doar de pasiune, încredere şi curaj cât cuprinde, ci şi de sprijin din partea elevilor, părinţilor, cadrelor didactice şi lista poate continua. Ce putem noi să facem este să vă încurajăm să vă abonaţi şi să vă daţi singuri seama de avantajele carnetului informatizat.
E uşor să folosim superlative şi să ne autoproclamăm ca fiind „cei mai cei”, însă nu asta ne dorim. Visăm şi credem cu tărie că putem schimba în bine  sistemul de învăţământ românesc. De fapt, deja o facem prin cei peste 16,000 de elevi care folosesc zilnic aplicaţia Adservio. Alături de ei sunt şi 1,500 de profesori şi 30,000 de părinţi. Credem că asta spune ceva despre cât e de util şi de uşor să afli note sau să pui note, să pui absenţe sau să afli probabilitatea de ascultare, să descoperi cum arată clasamentul clasei sau să vizualizezi fotografii făcute în diferite situaţii.
Pe lângă încăpăţânarea noastră de a aduce Adservio în cât mai multe şcoli şi licee din România, 2013 este anul în care ne vom mări considerabil comunitatea, atât online, cât şi offline. Efortul colectiv îl depăşeşte cu mult pe cel individual, motiv pentru care vrem să avem alături persoane care cred la fel de mult ca şi noi în eficienţa Adservio.
Cei peste 2,300 de prieteni de pe Facebook deja ne-au dovedit asta. Tu ce părere ai?
photo via

Author

Comments are closed.