Teen1
Fiecare dintre noi s-a întrebat la un moment dat ce este fericirea. Căutând răspunsuri în stările noastre interioare, unii nu am ajuns la nici o concluzie, alţii am stabilit că este foarte greu de identificat premisele apariţiei stării de bine total care poartă numele fericire, în timp ce, o parte din ce în ce mai mare dintre noi, ajung să lege sănătatea de factori externi propriei persoane, cum ar fi starea materială, anturajul, succesul de orice natură, sau alţii. Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că nefericirea ne face răi, temători, furioşi, invidioşi, sau gata de a trece prin stări din care nu eşti în stare să dărui nimic, nimănui.
Poate nu ştiaţi, dar există o zi destinată fericirii. Ziua Internaţională a Fericirii a fost stabilită de către O.N.U. în anul 2012 şi a fost celebrată în România pentru prima dată în data de 20 martie 2013. Pornind de la motivaţia acestei zile, respectiv aceea de a atrage atenţia guvernelor din cât mai multe ţări asupra stării de bine a cetăţenilor, O.N.U. încurajează concentrarea atenţiei şi asupra cetăţenilor, nu numai asupra creşterii economice. Un exemplu în acest sens este Bhutan, o ţară care se poate mândri cu un indicator numit „Fericirea Naţională Brută”, căruia îi acordă tot atât de mare importanţă cât Produsului Intern Brut. „Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane” a subliniat O.N.U. în Rezoluţia adoptată odată cu instituirea Zilei Internaţionale a Fericirii, prin care se solicită celor 193 de state membre să abordeze politici care să sporească bunăstarea cetăţenilor.
În ajunul echinocţiului de primăvară, pe 20 martie, nu trebuie să vă simţiţi obligaţi să fiţi fericiţi la comandă şi nici nu trebuie să priviţi această zi ca pe un clişeu. Puteţi pur şi simplu să meditaţi câteva momente asupra fericirii, asupra lucrurilor mărunte în care, spun psihologii, stă secretul fericirii, dar şi asupra trăirilor interioare care hrănesc în mod pozitiv sufletul. Dacă fericirea nu te găseşte de ziua ei, nu te întrista, poţi încerca să o găseşti tu, alături de oamenii care îţi fac viaţa mai frumoasă şi nu te aştepta ca ea să îţi bată pur şi simplu la uşă, legată cu o fundă mare, roşie. Fericirea poate îmbrăca o mulţime de forme şi nu e necesar să urmezi indicii clare pentru a o găsi. Important este să te regăseşti în planurile fericirii, oricare şi oriunde ar fi ea.
Ce putem face dacă vrem să fim fericiţi?
– Să luăm decizia de a fi fericiţi şi să facem ceva în acest sens, să nu rămânem în poziţia spectatorului imparţial.
– Să depunem eforturi, să nu dăm înapoi în faţa oricărui lucru dificil; fericirea se cultivă şi se construieşte în timp, puţin câte puţin.
– Să savurăm toate formele de fericire: fericirea că trăim, că avem cele necesare traiului, că aparţinem unei familii, colectivităţi şi că putem face multe activităţi.
– Să nu ne lăsăm pradă mâhnirii, oferindu-ne mici momente de fericire şi detaşare, cât mai des posibil.
– Să facem din fericire un scop, nu o obsesie.
– Să” grădinărim” fericirea, pentru că ea presupune eforturi şi timp, fără să simţim dezamăgirea dacă ea nu apare imediat.
– Să cultivăm o conştiinţa a fericirii, să ţinem ochii deschişi spre ea.
– Să nu acceptăm nici o fericire care se câştigă în detrimentul celor mai mulţi.
– Să fim optimişti, să presupunem în faţă incertitudinii că există o soluţie favorabilă şi să acţionăm pentru a o pune în practică.
Ziua dedicată ”fericirii mondiale” coincide cu Ziua internaţională a Francofoniei, sărbătorită anual în 20 martie prin diverse manifestări de promovare a limbii franceze. Pe data de 20 martie este marcat şi echinocţiul de primăvară.
sursa

Author

Paula este pasionată de educație și comunicare.

Write A Comment