Liga Studenţilor Electronişti din Iaşi împreună cu Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează proiectul ştiinţific “Zilele Studentului Electronist”, devenit tradiţie în rândul studenţilor fiind la a VII-a ediţie.
Evenimentul va avea loc în perioada 7 – 13 mai 2018 în incinta Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iaşi situată pe Bd. Carol I, nr.11A.
Acest eveniment are loc anual şi are ca scop realizarea unei strânse legături între firmele de profil din ţară şi studenți, în vederea oportunităţilor de angajare pentru viitorii absolvenţi.
Enumerăm activitățile din cadrul evenimentului: prezentări de companii, stand în Sala Pașilor Pierduți, teste și interviuri, concursul național „Circuite Electronice și Aplicații – Laurențiu Turic”; concursul național „PCB – Proiectare, Testare și Verificare”, workshop – Întocmește-ți CV-ul corect, workshop-uri susținute de companii de profil, sesiuni de training, Gala Anuală a Electroniștilor, Student pentru o zi.
Detalii privind desfăşurarea evenimentului

Timp de 7 zile, companii naţionale şi multinaţionale din domeniul tehnic precum Alten, Assystem, Atexis, Continental, EMS-Electra, Ericsson, Mechatronics Innovation Center, Microchip, Miele, NoBug, Oracle, PCB-Electra, Plexus, SCC, Silicon Service și Veoneer vor susţine prezentări de companii, vor da teste şi interviuri și vor susține workshop-uri ce vor reprezenta o oportunitate pentru studenţi de a interacţiona cu posibilii angajatori. Pentru a fi mai uşor, studenţii își vor putea încărca CV-ul lor pe site-ul oficial www.zse.liga-etc.ro pentru a fi disponibile companiilor participante.
Concursul Naţional „Circuite Electronice şi Aplicaţii – Laurenţiu Turic” vizează studenţii de anul I ce vor trebui să cunoască noţiuni de electronică și se va desfăşura joi, 10 mai, ora 9:00, în cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iaşi.
Concursul Naţional „PCB – Proiectare, Testare şi Verificare” se adresează tuturor studenţilor din anii II, III, IV și masterși va avea loc joi, 10 mai, ora 9:00, în cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iaşi. Concursul este organizat în colaborare cu companiile EMS Electra şi PCB-Electra din Iaşi. Concursul necesită cunoştinţe în domeniul proiectării asistate pe calculator a modulelor electronice, precum şi verificarea şi testarea acestora. Concurenţii vor avea sarcina de a proiecta, asambla, verifica şi pune în funcţiune module electronice.
Premiile la concursuri sunt oferite de către partenerii evenimentului.
Workshopul „Întocmeşte-ţi CV-ul corect!” oferă suport în realizarea unui CV corect redactat, care să atragă atenţia angajatorilor și informații despre ce trebuie să ştie un student despre interviuri. Acest workshop este susținut de către compania Alten.
Programul “Student pentru o zi” oferă elevilor de liceu  şansa de a participa pentru o zi la cursurile, seminariile şi laboratoarele Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
Ediția a 7-a a Zilelor Studentului Electronist aduce în premieră anul acesta evenimentul, Gala Anuală a Electroniștilor ce dorește să aducă împreună într-un cadru festiv membrii ALUMNI, membrii activi și candidați ai organizației, cadrele didactice și studenții Facultății de Electronică Telecomunicații și Tehnologia Informației.

Author

Scrie un comentariu

Exit mobile version