Asociația “Ține de Noi” (Președinte Răzvan Orășanu) împreună cu Fundația Hanns Seidel – România anunță conferința ce are ca temă una dintre prioritățile naționale – educația.
Evenimentul este premergător Conferinței Naționale pe Educație, ce va fi organizată de Asociația “Ține de Noi”, împreună cu Fundația Hanns Seidel pe data de 25 mai.
Acest eveniment are scopul de a găsi soluții inovative pentru sistemul educațional românesc, de a face un schimb de experiență între inovatorii din domeniul educației și de a identifica rețele sustenabile pentru coaliții în domeniul educației.
În anii 2014, respectiv 2015, sub diverse formule organizatorice, cu sprijinul Fundației Hanns Seidel, al Coaliției pentru Educație, al CPEdu și al grupului Tenaris au fost organizate două ediții ale Conferinței Naționale pe Educație, prima având 120 de participanți, iar cea de-a doua 220 participanți relevanți pentru toate grupurile de actori din domeniu: profesori, reprezentanți sindicali, directori, reprezentanți ai Ministerului Educației și agențiilor din subordine, precum și un număr de persoane publice implicate în decizii asupra sistemului educațional, dintre care și Președintele României și Ministrul Educației.
Evenimentul se desfășoară pe data de 5 mai, ora 15:00 la Igloo Center, str. Făinari nr. 45A.
Speakeri:
Șerban Iosifescu – Președinte ARACIP
Traian Brumă – Universitatea Alternativă (tbc)
Ștefan Pălărie – Școala de Valori
Simona David-Crisbășanu – Asociația ROI (tbc)
Alex Ghiță – Educativa (tbc)
Vlad Cherecheș – ANOSR
Alex Holicov – Adservio
Daniela Alexe – Centrul pentru Politici Educaționale
Moderator:     Răzvan Orășanu
Gazda acestui eveniment va fi Igloo Center, str. Făinari nr. 45A
RSVP: office@tinedenoi.ro
Asociația “Ține de Noi” este o organizație nouă care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în jurul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate și un nucleu pentru politici publice viitoare. Promovăm valorile democratice și euro – atlantice ca o șansă pentru modernizarea României.

Author

Scrie un comentariu

Exit mobile version