Marii câștigători ai celor două tabere în Anglia oferite de Mirunette în cadrul Mirunette Language Competition – Ediția 2017 – au fost desemnați joi, 1 Iunie 2017, în cadrul Festivității de Premiere organizate la Clubul Țăranului, în incinta Muzeului Național al Țăranului Român. Evenimentul a fost plin de emoții și toți finaliștii au urcat pe scenă pentru a-și primi diplomele și premiile în aplauzele părinților, profesorilor și ale echipei Mirunette.
Concursul reprezintă o oportunitate pentru toți tinerii talentați și ambițioși de a-și valorifica cunoștințele de limba engleză și de a face un prim pas către descoperirea unei culturi bogate în mediul internațional oferit de o tabară în Anglia! Mirunette Language Competition pune pentru al V-lea an la rând elevi din toată țara în fața unor probe variate ce le testează atât aptitudinile de comunicare în limba engleză, cât și spontaneitatea și imaginația, motivându-i să câștige. Cei mai mulți participanți au susținut cu această ocazie primul lor interviu. Desemnarea câștigătorilor a fost dificilă având în vedere competiția extrem de strânsă, acest lucru sporind meritul finaliștilor și mai ales al câstigătorilor.
Mirunette Language Competition înseamnă o experiență de viață de care cu siguranță elevii participanți își vor aminti cu multă bucurie. Suntem fericiți că avem ocazia în fiecare an să cunoaștem elevi motivați, cu un nivel excelent al limbii engleze dar și profesori dedicați, susținători ai educației de elită!
Câștigatorii premiilor I vor beneficia gratuit de o tabără internațională de limba engleză vara aceasta, cu destinația Marea Britanie. Astfel, Kara Medeea Sandru (categoria 10-13 ani) de la Școala Tudor Vladimirescu din Târgu Mureș va merge în tabăra de grup la University of Sussex, Brighton și Andreea Dicu (categoria 14-17 ani) de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din București va merge în tabăra de grup la University College of London.
Locul II la categoria 10-13 ani a fost ocupat de Maria Cimpoca de la Liceul teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, iar la categoria 14-17 ani de Claudiu Ladan de la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra-Neamț. Pentru locul III am avut câte 2 câștigători la fiecare categorie de vârstă. La categoria 10-13 ani: Gabriela Porumb de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Focșani și Denisa Alui-Gheorghe de la  Liceul ,,Vasile Conta” din Târgu Neamț. La categoria 14-17 ani: Iarina Chiciu de la Școala gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău și Darius Botusanu de la Colegiul Național ”Nicu Gane” din Fălticeni.
La categoria profesorilor, Mirunette a oferit premiul I doamnei profesoare Mihaela Simonca, ce predă limba engleza la Colegiul Național I.L. Caragiale din București. Doamna profesoara va beneficia de asemenea de o experiență internațională, însoțind un grup de elevi într-o tabără în Marea Britanie în vara anului 2017!
Toți finaliștii au fost premiați de către partenerii concursului, cărora le mulțumim pentru susținerea extraordinară și pentru entuziasmul de care au dat dovada ca de fiecare dată. Printre premii se numără: examene gratuite de limba engleză (Cambridge) de la British Council, cărți oferite de Editura Humanitas, tratamente dentare de la DentEstet4Teens, sejururi Hotel Club Austria (Busteni), trolere, rucsacuri și genți de umăr de la eBagaje.ro, weekend-uri la Hotel Royal din Poiana Brașov, vouchere pentru atelier și vizita oferite de Oraselulcunoasterii.ro, si bilete de avion de la Tarom.
La ediția din acest an, 2325 de elevi au intrat în competiția pentru cele două tabere de două săptămâni în Marea Britanie. Dintre acestia, 1076 au ajuns în etapa a II-a, urmând apoi ca doar 42 de finaliști să fie admiși în etapa finală a Mirunette Language Competition. Cei 42 de finaliști au venit din aproape 30 de orașe ale țării: București, Timișoara, Prunișor, Sighișoara, Târgu Neamț, Focșani,  Lunca Cetățuii, Ștefănești, Buzău, Pitești, Dumbrăveni, Târgu Mureș, Pucioasa, Dumbrava, Fântâna Mare, Piatra Neamț, Vulturești, Târgoviște, Brăila, Ploiești, Rm Vâlcea, Bacău, Tulcea, Tecuci, Hațeg, Roman, Lugoj, Lumina, Câmpulung.
Felicitari celor de pe podium și tuturor finaliștilor pentru ambiția, perseverența și curajul de care au dat dovadă. Ca în fiecare an, comisia de evaluare a avut misiunea dificilă de a alege câștigătorii dintre mulți elevi foarte bine pregătiți la limba engleză. Toți au demonstrat că au cunoștințe solide, creativitate și o atitudine dezinvoltă!
Sunteți curioși să îi cunoașteți pe finaliștii Mirunette Language Competition 2017? Vă invităm să accesați albumul foto aici.
Kara Medeea Sandru și Andreea Dicu, câștigătoarele premiului I al acestei ediții, vor merge în această vară în tabere internaționale de 2 săptămâni oferite de Mirunette International Education, organizatorii acestui concurs. Taberele se desfasoară în campusurile unor colegii sau universități renumite din Marea Britanie și includ cursuri de limba engleză, program interactiv de activități distractive și excursii la obiective turistice faimoase. Participanții la astfel de tabere socializează și se împrietenesc cu alți copii de vârsta lor din țări ca Germania, Italia, Franța, Spania, Rusia, Japonia, Mexic sau Brazilia! Mai multe informații despre taberele internaționale, dar și feedback-ul participanților la astfel de programe se găsesc pe site-ul www.mirunette.ro.  Taberele internaționale Mirunette sunt concepute astfel încât să îmbunătățească nivelul de limbă străină dar și abilitățile sociale, spiritul critic și încrederea în forțele proprii.
Concursul Național de limbă engleză Mirunette Language Competition – editia 2017 a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
 
Parteneri media: Sfatul Parintilor, Intuitext, Romantic FM, Iasi Fun, Parinti.com, Adservio, Wink, Ziarul de Iasi, Ziare.com, Business24.

Author

Scrie un comentariu