poza buna blog

La Iași, Universitatea “Petre Andrei” te însoţește în experienţe de învăţare semnificative, care îţi vor dezvălui o lume plină de oportunităţi și provocări. Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie, în cadrul programelor de licenţă (3 ani) te va învăţa cum să-ţi formezi competenţele în domeniul asistenţei sociale şi sociologiei, prin îmbinarea armonioasă a teoriei cu practica de specialitate, îndeplinind astfel o exigenţă definitorie a profesionalizării actuale în domeniul social.
Profesionistul în asistenţa socială îşi va asuma, pe piaţa muncii, roluri şi poziţii specifice: consilier (pentru indivizi, familii, grupuri), consultant, formator, analist şi planificator al politicilor sociale, manager de caz, avocat social (pledarea cauzei clientului în faţa diverselor instituţii/advocacy), asigurând expertiză în analiza şi intervenţia socială, în cadrul unor instituţii publice şi non-guvernamentale, precum şi prin liberă practică.
Facultatea încurajează dezvoltarea personală și profesională – în fiecare semestru, eforturile şi realizările celor mai buni studenţi sunt răsplătite prin acordarea mai multor tipuri de burse: de merit, „Cum Laude”, pentru activităţi ştiinţifice, de performanţă sau „Gaudeamus”.
baner
Cum poţi aplica?
• 80% media obținută la examenul de bacalaureat;
• 20% nota obținută la proba scrisă de limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat.

TOATE detaliile privind înscrierea, actele necesare, diplome, adeverinţe și datele de contact ale facultăţii, aici: https://www.adservio.ro/admitere/facultatea-de-asistenta-sociala-si-sociologie-petre-andrei-iasi-44

Author

Write A Comment