În cadrul webinarului nostru dedicat părinților „Cei 4C – Tehnici de Recunoaștere a Nevoilor Emoționale ale Copiilor”, am explorat alături de participanți soluții eficiente pentru a gestiona comportamentele copiilor și am aflat informații importante de la speakerul nostru, Psih.Yolanda Crețescu, cu peste 14 ani de experiență în psihologie.

Ne-am bucurat să vedem un interes foarte mare față de acest subiect, prin prezența a peste 500 de părinți dornici să descopere tehnici de recunoaștere a nevoilor emoționale ale copiilor lor.

În continuare, răspundem la 10 întrebări venite din partea participanților, cu ajutorul speakerului nostru de la webinar, Psih.Yolanda Crețescu. Pentru a înțelege imaginea de ansamblu a situațiilor expuse, vom aborda fiecare întrebare pe următorul model complet: Posibile cauze – Soluții pentru Părinți – Sarcini pentru Copii – Explicația psihologului

1. Libertatea exacerbată a copilului este benefică în buna creștere a acestuia?

Posibile cauze: Poate fi o tendință a părintelui de a dori să ofere copilului libertate totală pentru a se dezvolta independent. Totodată, poate fi rezultatul unei lipsuri de limite sau ghidare din partea părintelui. Absența limitelor stresează copilul și creează premiza comportamentelor disfuncționale. Formarea Supraeului, adică a sistemului de reguli și limite este esențială. Formează abilități de gestionare a situațiilor stresante, toleranța la frustrare. Amânarea rezultatului dorit sau a plăcerii cerute aduce adaptabilitate și flexibilitate copilului în viitor și îl ferește de tentațiile adictive. 

Libertatea în alegeri se construiește în timp și crește capabilitatea odată cu vârsta. Libertatea totală se atinge abia după vârsta de 21 ani când ajunge la maturitate dezvoltarea creierului.

Soluții pentru părinți: Este important ca părinții să găsească un echilibru între libertate și limite. Oferiți copilului opțiuni adecvate pentru vârsta și stadiul său de dezvoltare, oferind îndrumare și suport. Este necesară antrenarea alegerii din potențiale variante prestabilite.

Ex: Nu oferim copilului alegerea dacă vrea să meargă sau nu la grădiniță / școală. De exemplu, poate să aleagă:

– cine îl conduce la grădiniță / școală

– cum să se îmbrace

– ce jucărie vrea să ia la grădiniță / școală

– pe ce traseu să meargă 

 

Sarcini pentru copii: Copiii ar trebui să învețe importanța responsabilității și a respectului pentru reguli și limite, chiar dacă acestea le pun constrângeri.

Explicația psihologului: Abordarea adleriană promovează relația de colaborare între părinte și copil, unde se cultivă autonomia și responsabilitatea. Un exces de libertate pentru copii ar putea să le afecteze construirea abilităților sociale și a responsabilității.

 

2. Cum gestionăm frica de eșec/necunoscut a copiilor?

Posibile cauze: Copiii pot dezvolta frica de eșec sau a necunoscutului din cauza presiunii sociale sau a experiențelor anterioare negative, dar și din lipsa de antrenament în a traversa situații neprevăzute. Un părinte perfecționist sau directiv poate induce copilului teama de nou sau de eșec, pentru că nu va ști cum să îl mulțumească pe deplin pe părinte. 

Soluții pentru părinți: Este important să încurajați copilul să-și asume riscuri controlate și să le oferiți suport emoțional, convingându-i că eșecul este o oportunitate de învățare. 

Exemplul propriu este binevenit. Important este experimentarea situației și nu rezultatul lui. De exemplu: 

  • „Mă duc la concursul de dans, chiar dacă am făcut doar o lună cursuri pentru a experimenta un concurs de dans, nu pentru a câștiga concursul.” 
  • „Fac împreună cu copilul ceva pentru prima data sa vedem ce iese.”

Sarcini pentru copii: Copiii pot fi încurajați să-și depășească temerile prin expunere graduală la situații noi și prin încurajarea gândirii pozitive și a încrederii în sine.  Ex: „Hai să încercăm sa vedem cum este!”

Explicația psihologului: Frica de eșec este normală, dar este important să susținem copiii în a-și depăși temerile și să le arătăm că eșecul face parte din procesul de învățare și creștere personală.

 

3. Cum putem face copiii să coopereze mai ușor? De exemplu să contribuie la strânsul jucăriilor sau să încerce mâncăruri noi.

Posibile cauze: Copiii pot fi reticenți la cooperare din cauza neînțelegerii rolului lor sau a dorinței de a-și păstra controlul. Transmiterea sarcinii este privit ca un ordin, nu ca o contribuție. Ex: „Tu ne ajuți cu eliberarea camerei și noi ajutăm cu pusul mesei.”

Soluții pentru părinți: Folosiți metode pozitive de încurajare, clarificați așteptările și oferiți un exemplu pozitiv. Implicați copilul în luarea deciziilor pentru a-i crește sentimentul de responsabilitate. Le puteți oferi alternative cu ce să înceapă să strângă. Ex: „Vrei întâi lego sau mașinuțele?”

Sarcini pentru copii: Poți încuraja copilul să-și asume sarcini mici și să-i arăți că, lucrând în echipă, se obțin rezultate pozitive pentru toți.

Explicația psihologului: Teoria adleriană pune accent pe cooperare și respect reciproc în relația părinte-copil. Prin implicarea și responsabilizarea copilului, se poate promova o colaborare mai ușoară în activitățile cotidiene.

 

4. Cum gestionăm emoțiile neexprimate, dar existente, care de multe ori provoacă reacții neașteptate?

Posibile cauze: Copiii pot reacționa impulsiv sau neașteptat atunci când nu-și exprimă în mod adecvat emoțiile interne. În acest caz este vorba de lipsa capacității de verbalizare,    de a pune în cuvinte ceea ce simte sau incapacitatea de a recunoaște emoțiile trăite. Cu toate acestea, în cazul copiilor preșcolari este normal să nu știe să verbalizeze trăirile.

Soluții pentru părinți: Încurajați deschiderea în comunicare și creați un mediu în care copilul se simte înțeles și acceptat. Ajutați-l să-și identifice și exprime emoțiile într-un mod sănătos. Exersați recunoașterea emoțiilor proprii: „acum mă simt furios pt ca nu am reușit să ajung acasă  la timp”. Antrenați copilul în exerciții de identificare emoțională plecând de la cum simte, unde simte și apoi etichetarea emoției.

Sarcini pentru copii: Copiii pot învăța să-și exprime emoțiile prin cuvinte sau prin activități creative, precum desenul sau jocul de rol. De exemplu, jocurile în familie pot contribui la crearea unui spațiu sigur în care copiii să se simtă în siguranță să își exprime emoțiile. Un astfel de joc pentru recunoaștere a emoțiilor ar putea decurge așa: cineva spune o emoție, iar ceilalți participanți la joc dau exemple când s-au simțit așa.

Explicația psihologului: În psihologia adleriană, se consideră că emoțiile neexprimate pot duce la comportamente problematice. Prin încurajarea copilului să-și exprime emoțiile, se promovează o mai bună gestionare a acestora și o comunicare eficientă.

 

5. Cum putem să convingem copilul să se expună cât mai puțin la ecrane?

Posibile cauze: Copiii pot fi atrași de ecrane din cauza stimulilor vizuali sau a divertismentului pe care îl oferă. Poate fi consecință a expunerii timpurii, când copilul a învățat să interacționeze cu mediul prin intermediul telefonului sau a devenit instrument de gestionare emoțională. Copiii sub 4 ani nu au recomandarea de a folosi ecrane, pentru a le oferi dreptul de a avea primele interacțiuni cu mediul exterior prin propria percepție, nu intermediată de alte dispozitive.

Soluții pentru părinți: Stabiliți limite clare privind timpul petrecut în fața ecranelor, oferiți alternative distractive și implicați-vă în activități offline împreună cu copilul.

Sarcini pentru copii: Copiii pot fi implicați în stabilirea unui program echilibrat care include și activități recreative în afara mediului digital. Programul se face împreună, în familie și ar trebui respectat de toți membrii familiei 

Explicația psihologului: În cadrul abordării adleriene, se urmărește promovarea unui echilibru între activitățile online și offline, cu accent pe interacțiunea socială și dezvoltarea abilităților practice în afara mediului virtual.

6. Ce tehnici putem aplica concret din postura de părinți?

Posibile cauze: Lipsa de informații sau de strategii eficiente pentru gestionarea comportamentului copiilor poate duce la dificultăți în relația părinte-copil.

Soluții pentru părinți: Folosiți tehnici de comunicare pozitivă, folosind afirmații, nu negații. Faceți referire la acțiunile copiilor, nu la persoana lor, deoarece este important ca ei să înțeleagă diferența dintre „fapte” și „făptași” (ex. „sunt supărat că am întârziat la școală, nu sunt supărat pe tine). Oferiți îndrumare și suport, implicați-vă activ în viața copilului și fiți un exemplu pozitiv pentru el.

Sarcini pentru copii: Copiii pot fi încurajați să-și exprime nevoile și sentimentele, să asculte, să respecte regulile și să își asume responsabilități în funcție de vârstă.

Explicația psihologului: Adlerianismul se concentrează pe construirea relațiilor bazate pe respect reciproc, încredere și colaborare. Prin folosirea unor tehnici adecvate de comunicare și disciplină pozitivă, se poate consolida conexiunea dintre părinte și copil.

 

7. Cum ar putea un părinte să gestioneze insuccesul școlar al copilului?

Posibile cauze: Insuccesul școlar al copilului poate fi provocat de dificultăți de învățare, lipsă de motivare, de interes pentru anumite subiecte sau de o înțelegere deficitară a rolului școlii. Pe de altă parte, poate fi cauzat și de lipsa experienței proprii cu cerințele școlii, în cazul în care copilul este asistat acasă la lecții. El nu își dezvoltă propriul algoritm de lucru, ci execută sarcinile cerute de părinte. 

Soluții pentru părinți: Identificați cauza insuccesului școlar, în cooperare cu cadrele didactice, de exemplu pe următoarele subiecte: ce nu știe, cum se simte, ce rol are în clasă, ce tipuri de relații a dezvoltat în grupul de elevi. Nu uitați să oferiți sprijin emoțional și academic, să stabiliți obiective realiste și să încurajați abordarea pozitivă a situației. De asemenea, ar putea fi recomandat să verificați starea medicală a copilului: dislexia, deficitul de concentrare a atenției, ADHD. Un psiholog poate face aceasta evaluare.

Sarcini pentru copii: Copiii pot fi încurajați să-și analizeze propriile metode de învățare, să ceară ajutor atunci când este nevoie și să-și asume responsabilitatea pentru rezultatele școlare.

Explicația psihologului: În situația insuccesului școlar, este important ca părinții să fie sprijinitori și empatici, să găsească soluții împreună cu copilul și să îl motiveze să depășească dificultățile întâmpinate pe etape mici. 

 

8. Cum ajut copilul din ciclul primar să facă față unei duble provocări: Școala și Sport de performanță? Cum îl ajut să nu se simta sufocat?

Posibile cauze: Presiunea academică și sportivă poate genera stres și anxietate în rândul copiilor, făcându-i să se simtă copleșiți.

Soluții pentru părinți: Stabiliți priorități clare împreună cu copilul, oferiți-i suport emoțional și încurajare, în timp ce îi respectați nevoile sale de odihnă și relaxare. Rulați perioadele de focus pe Sport în timpul campionatelor, de exemplu, și puneți școala pe poziție secundară, cerând ajutorul școlii. Nu uitați să oferiți copilului ocazia să facă cunoscute reușitele în ambele domenii. 

Sarcini pentru copii: Copiii pot să-și stabilească un program echilibrat de învățare și antrenamente, să-și gestioneze timpul eficient și să comunice deschis cu părinții despre eventualele dificultăți întâmpinate.

Explicația psihologului: În abordarea adleriană, se subliniază importanța găsirii unui echilibru între școală, sport și timp liber. Prin colaborarea și comunicarea deschisă între părinți – copil, se poate reduce nivelul de stres și se poate promova o dezvoltare armonioasă.

 

9. Există nevoi emoționale diferite în funcție de sexul copilului?

Posibile cauze: Fiecare copil este unic și are nevoi emoționale specifice, indiferent de sexul său. Totuși, anumite stereotipuri de gen ar putea influența modul în care părinții răspund la nevoile emoționale ale copiilor lor. Sunt importante conștientizările din cultura familială: ce înseamnă să fii băiat în familia lărgită? La ce modele a fost expus copilul?

Soluții pentru părinți: Este important ca părinții să își cunoască și să își accepte copiii așa cum sunt, să le ofere suport în funcție de nevoile individuale și să le încurajeze expresia liberă a emoțiilor. Personalitatea copilului oferă tiparul de exprimare emoțională.

Sarcini pentru copii: Copiii au dreptul să-și exprime emoțiile și să își ceară suport în momentele dificile, indiferent de genul lor.

Explicația psihologului: Adlerianismul promovează acceptarea și respectul fiecărui copil în parte, indiferent de gen. Încurajarea copiilor să-și exprime emoțiile și să își dezvolte încrederea în sine sunt aspecte importante în creșterea lor emoțională.

 

10. De ce nu acceptă persoanele străine în jur?

Posibile cauze: Aversiunea față de persoanele străine poate fi rezultatul unor experiențe anterioare negative, a unei anxietăți sociale sau lipsa expunerii sociale în perioada timpurie a copilăriei. Un copil hiperprotejat va fi evitat social. Totodată, este important și mediul familial.

Soluții pentru părinți: Încurajați gradual expunerea la interacțiuni sociale cu persoane necunoscute, oferiți sprijin, confort copilului și rămâneți alături de el/ea pentru a-i oferi siguranța necesară.

Sarcini pentru copii: Copiii pot fi ajutați să-și depășească teama de persoane străine prin role-play-uri, discuții deschise și prin cultivarea gândirii pozitive.

Explicația psihologului: În psihologia adleriană, se pune accent pe încrederea în sine și pe dezvoltarea relațiilor sănătoase. Prin oferirea de suport și ghidare, copilul poate învăța să-și gestioneze temerile și să interacționeze în mod pozitiv cu persoanele străine.

 

Îi mulțumim pentru implicare doamnei psiholog Yolanda Crețescu, pe care o puteți găsi pe următorul site: https://yolandacretescu.ro/

Author

Write A Comment