Anul trecut s-a petrecut într-un ritm atât de intens, care ne-a provocat să ne adaptăm în timp real.

În ianuarie pe vremea aceasta, ne propuneam să creștem numărul școlilor care au acces la soluții digitale de învățare. Nu ne-am așteptat ca acest lucru să se întâmple într-un ritm atât de alert, iar numărul școlilor care folosesc Adservio să crească de 7 ori.

Înainte să ne setăm planurile noului an, haideți să tragem linia lucrurilor care au ajutat educația să se reinventeze.

Curioși?

Te invităm să arunci o privire asupra capitolului al 12-lea din povestea Adservio.

Citește în continuare sau vizionează AICI videoclipul filmat de mai mulți colegi!

 

#1 – Școala este acolo unde ești tu

În luna martie, școala s-a mutat în online. Alături de Telekom România, am oferit acces gratuit la educație prin campania „Școala este acolo unde ești tu”. Mai mult de 1300 școli au beneficiat de digitalizare. Astfel, peste 300.000 de elevi au urmat lecții online, au fost evaluați și și-au măsurat evoluția notelor.

 

#2 – 1 milion de conturi Adservio

Astfel, comunitatea Adservio a atins 1 milion de elevi, părinți, cadre didactice, directori și secretari. Suntem bucuroși că am reușit împreună să aducem educația digitală mai aproape de voi!

 

#3 – Noi parteneri: Zoom & Webex

Ca parte din școala online, am început colaborarea cu 2 parteneri cheie pentru videoconferințe: Cisco Webex și Zoom. Astfel s-au organizat lecții online, ședințe cu părinții, ședințe ale profesorilor și grupuri de lucru cu elevii.

 

#4 – Parteneri pentru o educație mai bună

Dacă tot am adus vorba de parteneri educaționali, în 2020 am sărbătorit încă un an de colaborare cu SuperTeach și Asociația pentru Valori în Educație. Ne bucurăm de rezultatele colaborărilor noastre și suntem pregătiți să activăm împreună în continuare! 

 

#5 – Educație online mai accesibilă

Prin proiectul Transformă școala, am reușit să oferim gratuit Adservio către 10 școli din zone defavorizate. Iar prin EduChance, am strâns fonduri și echipamente pentru elevii din aceste școli.

 

#6 – Buzău – orașul Adservio

Există autorități publice care au observat toate aceste eforturi și au decis să introducă beneficiile Adservio în educația locală. 

Buzăul este un exemplu de urmat: din 2019 toate școlile din municipiu folosesc zilnic soluția noastră.

 

#7  – Profesorii Adservio colaborează

Și uite-așa am construit o comunitate virtuală, cu aproape 2000 de profesori Adservio care beneficiază de puterea cunoașterii colective într-un grup online privat. Aici ei colaborează, află noutăți legate de platformă sau oportunități de dezvoltare.

 

#8 – 8 colegi noi

Ca să susținem creșterea rapidă, am ajuns să fim o echipă de 31 de colegi pasionați de educație și tehnologie. Am muncit mult, am învățat de toate și am lucrat împreună pentru aceeași misiune.

 

#9 – 12 ani de Adservio

Dar am și sărbătorit online! 12 ani, la un pahar de bere artizanală românească în echipă. Pentru directori, profesori, elevi și părinți am organizat 9 ateliere cu speakeri cunoscuți.

 

#10 – Concurs „Cum va arăta Adservio în 2040?”

Mai mult, pentru elevi am organizat concursul „Cum va arăta Adservio în 2040?”, un exercițiu de imaginație la care s-au înscris aproape 300 de participanți. Ne place să ne gândim la viitor, iar elevii ne-au încurajat că vom ajunge departe.

 

#11 – Locul al III-lea la Innovx – BCR

Cu gândul la viitor, am învățat cum să dezvoltăm afacerea într-un mod sănătos la programul de accelerare Innovx – BCR. Am câștigat locul al III-lea și premiul special oferit de UIPath România, care ne va ajuta să ne automatizăm procesele interne.

 

#12 – Locul 3 în Top Google.ro

Ultimul, dar nu cel din urmă, este momentul când am aflat că Adservio a fost al treilea cel mai popular cuvânt căutat pe Google.ro! Am fost în al doisprezecelea cer. Iar asta, datorită vouă!

 

Am pus umăr la umăr pentru a continua educația în siguranță. E adevărat: într-o formă diferită, la care am fost nevoiți să ne adaptăm.

Pentru noi, a fost cel mai provocator de până acum. Dar a fost și cel care ne-a învățat cel mai mult. Învățăminte care ne vor folosi în continuarea poveștii #împreună!


În 2021, promisiunea noastră este să continuăm să creăm o legătură puternică între școală, tineri și părinți. Mulțumim că ați ales Adservio!

 

Author

Scrie un comentariu