Cea de-a 4-a ediție a ”Târgului Antreprenorial” organizat de Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” Iași ne-a găsit prezenți și implicați, ca în fiecare an. Acest eveniment face parte din proiectul ”Construim orașul în curtea școlii” și susține implicarea eficientă a elevilor în mediul de afaceri, sub îndrumarea unor manageri și profesioniști din diferite departamente, în vederea dezvoltării competențelor antreprenoriale și de comunicare, a formării atitudinii responsabile și stimularea inițiativei personale a elevilor din cadrul acestei instituții de învățământ.
Târgul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, cu Centrul de Resurse și Asistență Educațională Iași și cu Fundația ”Alături de voi” România.
În acest proiect diferite firme partenere, din diferite arii de activitate (IT, servicii educaţionale, medicale, panificaţie, jurnalism, construcții etc) vor fi ”părinți comunitari” pentru un numar de 450 de elevi din clasele IX – XI, firme care îi vor sprijini pe elevi în cunoașterea unor concepte de bază referitoare la antreprenoriat și îi vor implica activ în diverse activități ale firmei.
Noi am adoptat o clasă de bobocei pe care îi vom iniția în lumea afacerilor pe tot parcursul programului.

Obiectivele ”Târgului Antreprenorial” sunt:

  1. Dezvoltarea și consolidarea parteneriatului între instituții, firme sau structuri organizaționale, pentru a dezvolta un învățământ aliniat la cerințele pieței muncii din UE, prin implicarea a cel puțin 18 ”părinți comunitari” în activitățile proiectului;
  2. Creșterea gradului de informare și conștientizaare al elevilor din clasele implicate în proiect asupra oportunităților de facilitare a tranziției de la școală la viața activă;
  3. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și sociale ale elevilor;
  4. Creșterea gradului de implicare a comunității locale în formarea conduitei antreprenoriale pentru elevii din cadrul Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri” Iași.

Punctul culminant al proiectului este cel mai așteptat de către elevi și de ”părinții comunitari” și constă în amenajarea și prezentarea unor standuri personalizate cu elemente de identitate vizuală ale companiei-părinte în cadrul unui alt eveniment al Târgului Antreprenorial, desfășurat în incinta școlii.
 

 

Author

Write A Comment