Cros pentru școli este un eveniment organizat de Fundația Comunitară Iași și are ca misiune identificarea problemelor cu care se confruntă mediul educațional și soluționarea lor prin strângerea de fonduri prin alergare. Până pe 26 martie 2017 ieșenii își pot alege proiectul care le stârnește optimismul din cele 28 de proiecte înscrise pe www.crospentruscoli.ro.
Pentru proiectul în care cred, ei își pot asuma rolul de alergător, iar în data de 8 aprilie 2017, pe stadionul Emil Alexandrescu, vor susține proiectul ales, alergând în semn de solidaritate. Alergătorii se pot înscrie să alerge individual sau în echipă.
În intervalul februariemartie, alergătorii își vor construi campanii caritabile menite să atragă cât mai mult ajutor financiar, necesar implementării proiectelor. Proiectele vor avea o trecere mai lină din planul conceptual în cel real, în momentul în care sunt înscriși mai mulți alergători care să mobilizeze suma necesară. Ieșenii sunt încurajați să antreneze mediul de afaceri în campaniile caritabile pe care le vor derula până în ziua evenimentului.
În 2016, la cea de a II-a ediție Cros pentru școli, peste 1000 de alergători (persoane fizice, persoane publice şi echipe ale companiilor) au simțit la fel și au mobilizat împreună peste 160.000 de lei, ajutând astfel cele 21 de proiecte în care au crezut.
Alergătorii și Susținătorii se pot înscrie completând formularele disponibile pe www.crospentruscoli.ro
Cros pentru școli este un eveniment organizat de Fundația Comunitară Iași, cu sprijinul Qmobili.

Author

Write A Comment