În momentul în care s-au închis școlile, profesorii de la Colegiul Silvic „BUCOVINA” din Campulung Moldovenesc, județul Suceava, au reușit să se organizeze în doar 2 zile. Cum au reușit să facă saltul rapid la învățarea online? Răspunsul îl aflăm de la Raluca Nedelea, profesoară de filosofie.

În momentul în care s-au închis școlile, noi am reușit, datorită Adservio, să ne organizăm în două zile. 

Elevii, părinții și profesorii noștri utilizează platforma și aplicația Adservio din 2017. De atunci,  folosim catalogul electronic, unde trecem note, absențe și chiar acordăm plusuri sau minusuri fiecărui elev. 

Nouă ne-a fost mult mai ușor să continuăm procesul de predare – învățare / evaluare online. Conturile elevilor, profesorilor și ale părinților erau deja active. 

Noutatea a fost că am început împreună cu elevii să folosim din Adservio funcția de lecție interactivă,  unde putem susține cursurile prin videoconferință. Predăm lecția în timp real folosind funcțiile video și audio. De asemenea, putem comunica prin chat cu toată clasa.   

Fără Adservio tot procesul de mobilizare pentru continuarea învățării ar fi fost mult mai greu. Ne-ar fi luat mai mult timp să ne organizăm dacă aveam de stabilit ce platforme să folosim. În plus, nu toate platformele sunt compatibile cu dispozitivele pe care le au profesorii și elevii.

Îmi place la Adservio faptul că putem beneficia de biblioteca online, în care am găsit cărți utile atât pentru mine, cât și pentru elevi. 

De asemenea, pentru părinți este mult mai ușor să supravegheze situația școlară. În acest moment, folosim Adservio pentru a comunica cu părinții și pentru a-i ține la curent cu deciziile care se iau în ceea ce privește începutul anului școlar.

Author

Write A Comment